Selecționerul Spaniei, Vicente del Bosque, a declarat după victoria din meciul cu Croația, scor 1-0, de la Euro-2012, că acest succes a fost obținut greu, suferind atât echipa sa cât și adversarii, informează AFP.
„Este o victorie obținută greu. În această seară am suferit, dar au suferit și adversarii noștri. Este adevărat că nu ne-au lăsat să ne facem jocul, s-au repliat bine în apărare și ne-am creat dificultăți prin contraatacurile lor. Au avut o ocazie foarte bună în fața lui Casillas, iar acesta a făcut ceea ce trebuia. În ceea ce ne privește, ne-au lipsit controlul jocului, ideile clare de construcție pe care le aveam de obicei. Va trebui să continuăm cu filozofia noastră și poate să fim mai mult noi înșine decât astăzi. Nu am preferințe în privința adversarei din sferturi: Anglia, Ucraina sau Franța”, a spus Del Bosque.
Echipa națională a Spaniei, deținătoarea trofeului, s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, luni, la Gdansk, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Croației, în ultima etapă a grupei C a competiției. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Jesus Navas, în minutul 88.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER