EURO 2012, luat cu asalt!** Biletele pentru meciurile din Polonia au fost epuizate, mai sunt 50.000 de tichete pentru Ucraina
Toate biletele pentru meciurile din Polonia din cadrul Campionatului European au fost vândute, însă pentru partidele ce vor avea loc în Ucraina mai sunt disponibile 50.000 de tichete, cu o lună și jumătate înainte de începerea competiției coorganizate de cele două țări, informează AFP.
„În Polonia am vândut tot. În Ucraina mai avem aproximativ 50.000 de bilete. Este cunoscut faptul că în Polonia cererea a fost mai mare decât cea din Ucraina”, a declarat reprezentantul UEFA Pedro Correia, într-o conferință de presă la Varșovia.
Correia a precizat că faptul că mai sunt 50.000 de bilete disponibile nu este ceva alarmant, fiind vorba de o cifră destul de mică față de totalul de 1,4 milioane de la la început.
„De obicei noi avem ca obiectiv vinderea a 95 la sută din totalul biletelor, deoarece este aproape imposibil să vinzi sută la sută. Suntem în obiectiv. Cred că până acum s-au vândut 96 sau 97 la sută din bilete. În 2008, la Campionatul European din Elveția și Austria, am vândut aproximativ 60.000 de bilete în ultima clipă”, a precizat oficialul forului european.
Peste un milion de persoane sunt așteptate la această primă ediție de Campionat European desfășurată, în perioada 8 iunie – 1 iulie, dincolo de fosta Cortină de Fier, ceea ce provoacă probleme legate de cazarea fanilor, în special în Ucraina, unde prețurile hotelurilor vor crește foarte mult în timpul competiției.
Numeroși suporteri au criticat această explozie a prețurilor. Președintele UEFA, Michel Platini, s-a plâns și el, în 12 aprilie, că există „bandiți și escroci care vor să câștige mulți bani cu ocazia acestei ediții a Euro”.
Pe de altă parte, anumite orașe, cum este și Donețk, sunt greu accesibile. Drept urmare, federația engleză a reușit să vândă doar jumătate din cele 7.000 de bilete dispobinile pentru primul meci al Angliei în grupa D, cu Franța, programat la 11 iunie.
„Sunt diverse motive ce pot explica faptul că mai sunt bilete disponibile, probabil situația economică din Europa, costul deplasării, al cazării….”, a adăugat Pedro Correia.