FOTO Sărbătoare la Atena după calificarea Greciei în sferturile de finală

Mii de greci au ieșit pe străzile capitalei Atena și ale altor orașe importante din Grecia, sâmbătă seară, pentru a sărbători calificarea naționalei lor în sferturile de finală ale Campionatului European din Polonia și Ucraina, informează AFP.

Pe străzile din Grecia, țară afectată de o teribilă criză economică, nu s-a mai sărbătorit astfel din 2004, an în care naționala elenă a câștigat Campionatul European.

Numeroși greci s-au strâns în principalele piețe și parcuri ale țării, unde meciul dintre Grecia și Rusia, scor 1-0, a fost difuzat pe ecrane uriașe. Strigăte de bucurie au însoțit golul căpitanului Giorgos Karagounis, spre finalul primei reprize. La finalul meciului, fanii au putut urmări și interviuri cu preferații lor.

La Varșovia, bucuria grecilor contrasta cu tristețea fanilor ruși. „Sunt fericit, a fost un meci foarte frumos”, a spus la ieșirea de pe Stadionul Național Christofer Mandalis, un grec din Salonic.

Michalis Papadopoulos, un student, consideră că victoria aduce liniște Greciei: „Situația Greciei nu este bună. Mulți oameni sunt triști dar în această noapte suntem fericiți”.

Reprezentativa Greciei a învins, sâmbătă, la Varșovia, cu scorul de 1-0 (1-0), naționala Rusiei, în ultima etapă a grupei A de la Campionatul European din Polonia și Ucraina, și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției. Unicul gol al partidei a fost marcat de Karagounis, în minutul 45+2.

Sursa: Mediafax

Publicat: 17 06. 2012, 13:25
Actualizat: 17 06. 2012, 13:26