Italia a mai fost scoasă din competiție după un meci suspect: Danemarca – Suedia 2-2 la Euro 2004
După ce a remizat cu Spania și Croația în primele două meciuri de la Euro 2012, Italia e aproape de eliminare! Presa din Peninsulă a alocat ieri spații ample unor materiale care duc cu gândul la un posibil aranjament în ultima etapă a grupei C, între naționalele Spaniei și Croației, care ar scoate Italia din cursa pentru calificare, indiferent de rezultatul meciului „squadrei azzurra” cu Irlanda. Concret, ibericii și croații ar merge braț la braț în următoarea fază a turneului dacă remizează în ultima etapă, scorul fiind cel puțin 2-2.
Calculele nu-i avantajează În acest caz, toate cele trei echipe ar ajunge la cinci puncte, iar spaniolii și croații s-ar califica în semifinale grație numărului superior de goluri marcate (trei față de două). Scenariul descris mai sus i-ar avantaja atât pe spanioli, care ar câștiga grupa, cât și pe croați, care și-ar îndeplini obiectivul. Însă selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, nu crede într-un aranjament: „Spania ne-a încântat în ultimii ani cu un joc superb. Nu cred că deținătoarea Cupei Mondiale și actuala campioană europeană s-ar preta la un asemenea blat”.
Italienii sunt pățiți Italienii se tem de un posibil aranjament, mai ales că la Euro 2004 au fost victima jocurilor de culise dintre Danemarca și Suedia. Atunci, italienii s-au aflat în aceeași situație și au fost eliminați, deși au învins în ultima etapă Bulgaria cu 2-1! Cele două echipe nordice au remizat strategic (2-2), spre bucuria suporterilor care intuiau acest rezultat prin bannere. „Nu e posibil așa ceva. Fotbalul a fost păcălit. Cuiva ar trebui să îi fie rușine”, a tunat Buffon, care era și atunci titular în poarta Italiei, după acel egal. De data aceasta, goalkeeperul lui Juventus nu crede într-un aranjament, asemenea întregului lot italian aflat la Euro: „Sunt fotbaliști profesioniști, nu se vor preta la aranjamente”.
Spaniolii i-au asigurat pe italieni că vor evolua corect în meciul cu Croația. „Nu ne gândim la niciun calcul. Vom juca pentru victorie, veți vedea că Spania nu își pătează numele”, a spus selecționerul Del Bosque. Acesta a fost completat și de portarul lui Liverpool, Reina: „Ce urmează acum? O nouă victorie!”.
Blatul germano-austriac Seria meciurilor suspecte de la turneele finale de CM sau Euro a cunoscut apogeul în 1982, la Campionatul Mondial din Spania. Atunci, RFG și Austria puteau să se califice împreună în faza următoare dacă RFG câștiga la unul sau două goluri. Nemții au început în forță și au marcat în minutul 10. Apoi, meciul s-a transformat într-o serie nesfârșită de pase la mijlocul terenului, încheindu-se cu scorul de 1-0. Nemții și austriecii au mers braț la braț în faza următoare, în dauna Algeriei.
Nu trebuie să cedăm în fața suspiciunilor. Sunt sigur că meciul se va juca pe teren Cesare Prandelli, selecționer Italia
Nu ne vom da la o parte, nu am făcut acest lucru niciodată Gerard Pique, fundaș Spania
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER