Spaniolii exclud varianta unui pact cu Croația!** Albiol: „Italia poate fi liniștită! Vom încerca să câștigăm acest meci”

Internaționalul spaniol Raul Albiol a dat asigurări, sâmbătă, că nu va exista „niciun pact” între Spania și Croația pentru un rezultat de 2-2, luni, care ar califica aceste două echipe în sferturile de finală ale Campionatului European, informează AFP.

„Este clar că nu va fi niciun pact. Fiecare echipă își va dori victoria, ca să nu trebuiască să depindă de alții. Acum, un 2-2 este un rezultat posibil, la fel și un 1-0, un 0-1 sau un 1-1”, a spus Albiol.

În grupa C de la Euro-2012, în cazul în care în ultima etapă Italia va învinge Irlanda, așa cum au făcut-o anterior Spania și Croația, iar aceste două formații vor remiza, cele trei selecționate vor avea câte cinci puncte. Un 2-2 între spanioli și croați ar califica aceste două selecționate datorită numărului de goluri din întâlnirile directe, astfel urmând să fie departajate primele clasate aflate la egalitate de puncte.

În Italia, teama unui aranjament între Spania și Croația este cu atât mai mare cu cât există un precedent: la Euro-2004, italienii au fost eliminați în faza grupelor după un egal între Danemarca și Suedia, scor 2-2.

„Italia poate fi liniștită. Spania va încerca să câștige acest meci, cum a făcut-o mereu. Noi vrem cele trei puncte care ne vor asigura primul loc în grupă și sunt sigur că și Croația va juca pentru a învinge”, a afirmat Albiol.

MEDIAFAX

Publicat: 16 06. 2012, 16:54
Actualizat: 16 06. 2012, 16:58