Federația Sârbă: „Acțiunea care a dus la suspendarea meciului cu Albania a fost o diversiune politică premeditată”
Federația Sârbă de Fotbal (FSS) a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că acțiunea care a dus la suspendarea meciului cu Albania a fost o diversiune politică premeditată, informează L’Equipe.
„A fost o diversiune politică premeditată. Acea dronă a fost cheia întreruperii meciului. Stefan Mitrovici a vrut să scoată steagul din teren pentru ca jocul să poată continua, dar fotbaliștii albanezi l-au atacat. De asemenea, suporterii noștri nu au fost deloc ostili. Dar asta nu este o scuză pentru faptul că anumite persoane au pătruns în teren. După analizarea înregistrărilor, FSS va lua măsuri împotriva delicvenților”, se arată în comunicatul Federației Sârbe de Fotbal.
Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia – Albania au izbucnit după ce o dronă pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând „Marea Albanie” a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reușind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafața de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.
Sursa: Mediafax