Naționala Austriei a fost nevoită să anuleze antrenamentul de sâmbătă, de pe Arena Națională. A fost cod portocaliu de ploi la București, iar cel mai mare stadion al țării a fost inundat în urma potopului de sâmbătă.
A început Campionatul European 2020! Patru dintre partidele ediției jubiliare organizate de UEFA se vor disputa și la București. Deși Arena Națională a intrat pe mâna celor de la UEFA, care au schimbat chiar și gazonul, cel mai mare stadion din țară este serios afectat de vremea capricioasă din ultimul timp.
Meciul de deschidere al Euro 2020 a oferit un adevărat spectacol. Italia a trecut la scor, 3-0 de Turcia, și se anunță ca una dintre marile favorite ale competiției.
Naționala Austriei va debuta la Euro 2020 cu un meci împotriva naționalei Macedoniei de Nord, recenta cunoștință a naționalei lui Mirel Rădoi.
Jucătorii lui Franco Fonda au fost nevoiți să renunțe la antrenamentul de sâmbătă după amiaza din cauza condițiilor meteo. A fost cod portocaliu la București pentru precipitații abundente, iar Arena Națională a cedat iar în urma potopului care s-a abătut peste București.
Apa a inundat atât tribunele, cât și suprafața de joc. Cu toate acestea, austriecii nu au părut foarte afectați. S-au adaptat din mers și au făcut haz de necaz. Cei mai temerari dintre ei au plonjat pe gazon, aplaudați de colegii de pe margine.
Din primele informații, acoperișul cu care este dotat Arena Națională nu a fost tras, deși în București plouă zilnic în ultimul timp, iar prognozele au anunțat ploi abundente și pentru sâmbătă.
Grupa C
Olanda Ucraina Austria Macedonia de Nord
Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională
13 iunie, Austria – Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C) 17 iunie, Ucraina – Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C) 21 iunie, Ucraina – Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C) Optimi de finală: 1F – 3A/B/C (22:00, Bucureşti).
Lotul Austriei pentru Campionatul European 2020
Portari – Alexander Schlager (LASK Linz), Pavao Pervan (VFL Wolfsburg), Daniel Bachmann (Watford).
Fundaşi – Andreas Ulmer (Red Bull Salzburg), Aleksandar Dragovic (Bayer Leverkusen), Martin Hinteregger (Eintracht Frankfurt), Stefan Posch (Hoffenheim), David Alaba (Bayern Munchen), Philipp Lienhart (Freiburg), Stefan Lainer (Borussia Monchengladbach), Marco Friedl (Werder Bremen).
Mijlocaşi – Stefan Ilsanker (Eintracht Frankfurt), Marcel Sabitzer (RasenBallport Leipzig), Florian Grillitsch (Hoffenheim), Julian Baumgartlinger (Bayer Leverkusen), Christopher Trimmel (Union Berlin), Louis Schaub (Luzern), Alessandro Schöpf (Schalke 04), Christoph Baumgartner (Hoffenheim), Karim Onisiwo (Mainz), Valentino Lazaro (Borussia Monchengladbach), Xaver Schlager (VfL Wolfsburg), Konrad Laimer (RasenBallport Leipzig). Atacanţi – Marko Arnautovic (Shanghai Port), Michael Gregoritsch (Augsburg), Saşa Kalajdzic (VFB Stuttgart).
Auch Poschi hat es getan! ??? #AUT #EURO2020 pic.twitter.com/zp624RUmKc — ÖFB – oefb.at (@oefb1904) June 12, 2021
Auch Poschi hat es getan! ??? #AUT #EURO2020 pic.twitter.com/zp624RUmKc
— ÖFB – oefb.at (@oefb1904) June 12, 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER