Presa din Belgia a reacționat după eliminarea „Diavolilor roșii” din sferturile de finală ale EURO 2020.
Echipa națională a Belgiei a fost învinsă de Italia, scor 1-2, pe „Allianz Arena” din Munchen, în sferturile de finală ale EURO 2020, iar presa din Belgia a comentat dur eșecul elevilor lui Roberto Martinez.
Jurnaliștii publicației Sudpresse susțin că pe Alllianz Arena din Munchen „au fost îngropate iluziile «Diavolilor»”, în timp de De Morgen a notat că „Italia a fost prea puternică, prea inteligentă, prea bună”.
După victoria cu echipa națională a Belgiei, Italia s-a calificat în semifinalele EURO 2020, acolo unde se va duela cu Spania, echipă care a trecut de Elveția, scor 1-1 (1-3 după penalty-uri)
„Italia a fost prea puternică, prea inteligentă, prea bună. Cu acest cinism și fotbal clinic, fotbalul belgian are mult mai puțină posesie a mingii și a trebuit să se mulțumească cu un anumit număr de ocazii. În prima repriză, belgienii știau deja cât de greu va fi”, a notat De Morgen.
„Acesta ar fi trebuit să fie anul în care Belgia ar fi putut câștiga trofeul mult râvnit. Din păcate, nu a fost. După un adevărat roller-coaster de emoții, cu alternanță ‘fără speranță / cu speranță’, Diavolii Roșii nu au putut (încă o dată) să-și atingă obiectivul. Ceea ce rămâne după Munchen este, așadar, un gust amar. Pe hârtie, această generație de aur merita mai mult decât o eliminare în sferturile de finală. Dar, în practică, a fost foarte dificil să-și atingă ținta”, au scris și jurnaliștii de la De Standaard.
În timp ce Het Laaste Nieuws susține că „Diavolii roșii nu au arătat prospețime în meciul cu Italia, nu au avut idei”, iar DH scrie despre faptul că „generația de aur nu câștigă un turneu nici anul acesta. Și s-ar putea să nu câștige vreodată. Acest nou eșec va fi greu de digerat. Această Italia va continua să devină din ce în ce mai puternică”.
„Acum va fi Arena Allianz (n.r.: Fussball Arena) printre cimitirele în care au fost îngropate iluziile „Diavolilor’. Pentru a treia oară în ultimii 7 ani, generația de aur s-a împiedicat, așadar, în drumul spre marea finală”, notează și Sudpresse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER