Cine transmite la TV meciul Franța – Elveția din optimile de finală ale EURO 2020

Partida Franța – Elveția este cel de al șaselea meci din optimile de finală ale EURO 2020. Meciul va putea fi urmărit la TV pe PRO TV sau în format live text pe www.prosport.ro.

Confruntarea se va juca astăzi, 28 iunie, de la ora 22:00, pe Arena Națională.

Franța vine după două remize consecutive, un 1-1 halucinant împotriva Ungariei, apoi cu 2-2 cu Portugalia, rezultat ce le-a calificate pe ambele mai departe.

Cine transmite la TV meciul Franța – Elveția din optimile de finală ale EURO 2020

O victorie cu 3-1 împotriva Turciei a fost o modalitate excelentă pentru echipa lui Xherdan Shaqiri de a încheia campania de calificare faza grupelor.

La ora 22.00, pe Arena Naţională, este programată partida Franţa – Elveţia. Arbitru va fi argentinianul Fernando Andres Rapallini, ajutat de conaţionalii săi Juan Pablo Belatti şi Diego Yamil Bonfa. Rezervă va fi polonezul Bartosz Frankowski.

Arbitri pentru sistemul VAR vor fi spaniolii Juan Martínez Munuera, Alejandro Hernández şi Iñigo Prieto şi italianul Massimiliano Irrati.

Observator de arbitri a fost desemnat șeful CCA, Kyros Vassaras. Fostul mare arbitru reprezintă arbitrajul din Grecia, dar el este în același timp șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Este așteptat să vină Aleksander Ceferin la Arena Națională

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat, duminică, după Comitetul Executiv al federaţiei, că şeful UEFA, Aleksander Ceferin, va fi prezent la Bucureşti la începutul săptămânii viitoare, la meciul Franţa – Elveţia, de la Euro-2020.

Partida Franţa – Elveţia, meci transmis la tv de Pro TV, contând pentru optimile de finală ale Euro-2020, se va disputa luni, de la ora 22.00, pe Arena Naţională.

În continuare sunt condiții speciale de acces la meciurile de la turneul final organizate pe teritoriul României. Fanii, peste 27.000, vor putea intra pe stadion începând cu orele 19 pe baza tichetelor de acces, respectiv brățărilor care confirmă respectarea regulilor sanitare impuse în timpul pandemiei.

Care sunt golgeterii Euro 2020?

Portughezul Cristiano Ronaldo, cu cinci reuşite, este în continuare liderul clasamentului golgheterilor turneului final al Campionatului European de fotbal – EURO 2020 (11 iunie-11 iulie), după meciurile desfăşurate duminică.

Cehul Patrik Schick a ajuns la patru reuşite şi poate profita de faptul că Ronaldo a fost eliminat din competiţie.

5 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia);
4 goluri: Patrik Schick (Cehia);
3 goluri: Georginio Wijnaldum (Olanda), Romelu Lukaku (Belgia), Emil Forsberg (Suedia), Robert Lewandowski (Polonia)

Publicat: 28 06. 2021, 08:52
Actualizat: 28 06. 2021, 10:50