Contre în direct la TV între Ciprian Marica și Victor Pițurcă după cea mai controversată fază de la EURO: „Viciere de rezultat!” / „E penalty clar!”

Anglia s-a calificat în finala EURO 2020, după ce în prelungirile meciului cu Danemarca „centralul” Danny Makkelie a arătat punctul cu var, iar faza a creat o adevărată isterie pe rețelele de socializare, dar și în studioul Pro TV, unde au fost prezenți Ciprian Marica și Victor Pițurcă. Englezii au terminat la egalitate cu danezii, 1-1, dar după prelungiri scorul final a fost 2-1.

În minutul 102 al meciului, arbitrul a dictat penalty pentru Anglia, pe Wembley, după un presupus contact între Sterling și Maehle. Faza a fost verificată în camera VAR, dar s-a păstrat decizia și Harry Kane și-a asumat rolul de a finaliza cel mai important moment al meciului. A ratat lovitura de pedeapsă, dar a fost pe fază la respingere și a marcat.

Mai mult, în zona în care s-a petrecut faza penalty-ului s-au aflat pe teren două mingi, Sterling fiind foarte aproape să o atingă și pe a doua, însă arbitrii n-au luat în seamă acest lucru.

Marica și Pițurcă s-au contrazis pe seama fazei penalty-ului!

Ciprian Marica și Victor Pițurcă sunt experții Pro TV care analizează fiecare meci de la EURO 2020, însă de această dată nu s-au pus de acord asupra penalty-ului obținut de Sterling.

„Dacă ăsta e penalty, și cu VAR, atunci nu mai am pretenții de la arbitrii români! Nu văd nici măcar o atingere, nu îl jenează, nu îi tremură piciorul! Să nu verifice faza mi se pare strigător la cer. Consider că este o viciere de rezultat, din păcate Anglia merge mai departe cu o fază controversată.

Anglia, per total, nu a impresionat nici în grupe, nu a jucat deloc spectaculos, doar cu Ucraina a jucat bine. Trist că se termină așa acest joc, păcat, pentru că danezii au muncit să fie aici. Să fii eliminat pentru o astfel de decizie a arbitrului, care nici măcar nu consultă VAR-ul, mi se pare bizar…”, a spus Marica.

Victor Pițurcă a văzut altfel faza: „Eu cred că a fost penalty, în primul rând pentru că l-a dat arbitrul. Atunci nu mai contează ce zice lumea. Am văzut multe faze de genul ăsta când Ciprian juca. Faza s-a derulat cu o rapiditate extraordinară. El a fost atins, se vede clar, probabil asta a fost părere celor de la VAR. Se vede foarte clar!”.

Anglia va întâlni Italia în marea finală de la EURO 2020, duminică, de la ora 22:00. Partida va putea fi urmărită în format liveTEXT+VIDEO pe ProSport.ro.

Publicat: 08 07. 2021, 01:23
Actualizat: 08 07. 2021, 08:30