Anunț surprinzător! Dan Petrescu, propus selecționer la naționala prezentă la EURO 2020

Dan Petrescu paraseste terenul in pauza partidei dintre Academica Clinceni si CFR Cluj (echipament visiniu), partida desfasurata in prima etapa a noului sezon al Ligii 1, duminica 23 august 2020, la Clinceni. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu este liber de contract, iar presa din Rusia anunță că „Bursucul” este dorit pe banca tehnică a naționalei calificate la EURO 2020.

Dan Petrescu se află printre propunerile pentru funcția de selecționer al echipei naționale a Rusiei, după ce Stanislav Cherchesov a fost demis după Campionatul European 2020.

Stanislav Cherchesov a fost demis de pe banca tehnică a Rusiei după ce rușii au terminat pe ultimul loc într-o grupă cu Belgia, Danemarca și Finlanda, iar Dan Petrescu are șanse să preia selecționata rușilor.

Dan Petrescu e dorit pe banca echipei naționale a Rusiei

Conducătorii fotbalului rus au pornit căutările pentru a-i găsi un înlocuitor lui Stanislav Cherchesov, iar șansele ca un antrenor autohton să vină pe banca tehnică sunt mici din cauza soluțiilor limitate. Astfel, aceștia s-au orientat către variante din străinătate.

Conform Bfm.ru, moderatorul TV și comentatorul de fotbal, Dmitry Derunets, a propus mai multe nume pentru naționala Rusiei, iar printre care se numără Dan Petrescu, Domenico Tedesco, Slaven Bilic, Andre Villas-Boas, Vladimir Petkovic sau Kurban Berdyev.

Ce îi împiedică pe ruși să îl numească selecționer pe Dan Petrescu

Totuși, publicația citată mai sus susține că problema în privinţa lui Dan Petrescu e că nici măcar naţionala României, ţara care-l venerează, nu l-a dorit ca selecţioner, astfel că nici noi, probabil, nu-l vom avea”. 

Echipa națională a Rusiei a făcut parte din Grupa B de la EURO 2020, alături de Belgia, Danemarca și Finlanda. Rușii au terminat pe locul 4, cu 3 puncte, după ce au câștigat un meci și au pierdut două.

Selecționata Rusiei a pierdut meciul cu Danemarca, scor 1-4, a învins Finlanda, scor 1-0, și a fost învinsă de Belgia, scor 3-0.

Dan Petrescu (53 de ani) este liber de contract după ce pe 23 februarie 2021 s-a despărțit de Kayserispor, echipă la care a stat pe bancă opt meciuri.

  • 300 milioane de ruble a primit Stanislav Cherchesov după ce a fost îndepărtat de la echipa națională a Rusiei
Publicat: 09 07. 2021, 17:52