Christian Eriksen chiar a fost la un pas să plece dintre noi! Morten Boesen, medicul echipei naționale a Danemarcei a dezvăluit cum se simte acum fotbalistul lui Inter.
Mijlocașul a trecut peste momentele grele, iar Boesen a subliniat că Eriksen „a fost mort pentru câteva clipe”, în timpul partidei dintre Danemarca și Finlanda.
Christian Eriksen a fost la un pas de tragedie, după ce s-a prăbușit în minutul 43 al meciului dintre Danemarca și Finlanda, din cadrul grupei B de la Euro 2020. Mijlocașul danez a traversat momente dramatice, în care viața lui a atârnat de un fir de ață. În tot acest timp, un adevărat erou s-a înfățișat privirii suporterilor, dar și telespectatorilor: Simon Kjaer, omul providențial al serii.
Morten Boesen susține că Eriksen se află tot la spital, iar fotbalistul are chiar puterea să glumească, după ce s-a prăbușit pe teren, la Copenhaga.
„Rezultatele testelor pe care le-am făcut au fost pozitive. Cu toate acestea, Christian se află încă în spital și sub continuă supraveghere. Are simțul umorului. Este treaz și răspunde relevant și clar. Inima lui a început să bată din nou. El s-a întors la viață mulțumită defibrilatorului. Eriksen a fost mort pentru câteva clipe”, a declarat Morten Boesen, conform Mundo Deportivo.
„Am petrecut clipe minunate împreună timp de un an și jumătate, am stat mai mult timp cu el decât cu familia mea, așa că gândurile mele se îndreaptă către el, către soția lui și cei doi copii ai lui”, a spus Romelu Lukaku după victoria Belgiei în fața Rusiei, scor 3-0.
29 de ani are Christian Eriksen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER