Gică Popescu, prima reacție după ce „Generația de Aur” a fost umilită la Austria – Macedonia de Nord de la Euro 2020: „Acestea sunt lucrurile care rămân”
Fostul mare fotbalist român și președinte al FC Viitorul, Gică Popescu, a oferit, pe Facebook, o primă reacție după ce el și alți mari foști fotbaliști români au fost nevoiți să stea la Tribuna a II-a la primul meci de la EURO 2020 (Austria – Macedonia de Nord, scor 3-1) desfășurat la București, în timp ce politicienii au fost așezați la loja VIP.
Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu și Dorinel Munteanu au primit bilete la tribuna a doua, în timp ce politicienii au urmărit duelul Austria – Macedonia de Nord de la tribuna oficială.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, Anca Dragu, președinta Senatului, dar și Nicușor Dan, Primarul Capitalei, au stat la tribuna oficială, alături de președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Gică Popescu, prima reacție după ce „Generația de Aur” a fost umilită la Austria – Macedonia de Nord de la Euro 2020
După ce imaginile cu fotbaliștii care au adus momente de fericire românilor au stârnit critici dure, fostul component al „Generației de Aur” a României arată că a plătit locurile de la Tribuna a II-a a Arenei Naționale pentru el, Gică Hagi, familia sa și prietenii pe care îi are aproape, și mai explică că s-a simțit „ca pe vremuri” la meciul dintre Austria și Macedonia de Nord (scor 3-1).
„Văd că sunt foarte multe discuții în jurul faptului ca noi, cei din Generația de Aur, am primit bilete la meciul Austria – Macedonia de Nord, la tribuna a doua.
A fost alegerea Federației Române de Fotbal.
Eu și Gică Hagi am ales sa stăm pe locurile pe care le-am plătit eu. Am cumpărat, pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei, bilete in valoare de multe mii de euro.
Dar ne-am simțit acolo, la tribuna a doua, ca pe vremuri. Cu suporterii care ne-au apreciat. Cu fanii care au venit să facă fotografii cu noi. Cu cei care au fost pe străzi la marile noastre victorii. La Campionatul Mondial din SUA ’94, voi și noi, am umplut țara de bucurie!
Îmi amintesc, după victoria cu Argentina, sute de mii de oameni au defilat de la Piata Unirii la Piața Romană!
Acestea sunt lucrurile care rămân, care contează cu adevărat”, a scris Gică Popescu pe Facebook.