Italia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European 2020, după ce a învins-o la limită pe Austria, scor 2-1, în prelungirile partidei disputată pe Wembley.
După 90 de minute în care Italia nu a reușit să înscrie în poarta Austriei, Chiesa a deschis scorul în prelungiri, în minutul 95.
După alte zece minute, Pessina a înscris și el în poarta austriecilor și a dus scorul la 2-0. Nu pentru mult timp însă.
Kalajdzic a redus din diferență în minutul 115, însă nu a fost suficient pentru a duce meciul la penalty-uri. Austria nu a reușit să înscrie din nou, iar Italia a obținut calificarea în sferturile de finală ale EURO 2020.
În următoarea fază competițională, Italia va întâlni câștigătoarea dintre Belgia și Portugalia, partidă programată duminică, 27 iunie, de la ora 22:00. Meciul din sferturi se va disputa pe 2 iulie, la Munchen.
În urma succesului în fața Austriei, Italia a ajuns la 31 de meciuri fără înfrângere, fiind cea mai lungă serie de acest tip din istoria naționalelor de fotbal masculin. În aceste 31 de partide, Squadra Azzurra a înregistrat 26 de victorii și 83 de goluri.
Min. 120+1: Final de meci! Italia se califică în sferturi!
Min. 115: GOOOL AUSTRIA! Schaub execută foarte bine un corner, iar Kalajdzic reia cu capul direct în poarta lui Donnarumma!
Min. 114: Dublă schimbare pentru Austria: ies Laimer și Lainer, intră Ilsanker și Trimmel.
Min. 113: Alaba se resimte după un duel cu Belotti!
Min. 108: Schimbare pentru Italia: iese Insigne, intră Cristante.
Min. 105: GOOOL ITALIA! Pessina preia în colțul careului mic, trimite la colțul lung și majorează diferența pe Wembley!
Italy get their second goal and all but punch their place into the next round thanks to this Pessina goal #EURO2020 pic.twitter.com/JjfoNGi6vG — FUT Levi (@FutLevi) June 26, 2021
Italy get their second goal and all but punch their place into the next round thanks to this Pessina goal #EURO2020 pic.twitter.com/JjfoNGi6vG
— FUT Levi (@FutLevi) June 26, 2021
Min. 104: Insigne execută foarte bine lovitura liberă, pe poartă, dar portarul austriac scoate de sub bara transversală!
Min. 103: Belotti este faultat de către Hinteregger, iar austriacul vede cartonașul galben!
Min. 97: Schimbare pentru Austria: iese Arnautovic, intră Kalajdzic.
Min. 95: GOOOL ITALIA! Spinazzola schimbă perfect partea pentru Chiesa, iar acesta trimite la colțul lung, din marginea careului mic!
What a goal from Chiesa??pic.twitter.com/cuhVeOrUMe — Football Transfers (@Transferzone00) June 26, 2021
What a goal from Chiesa??pic.twitter.com/cuhVeOrUMe
— Football Transfers (@Transferzone00) June 26, 2021
Min. 91: A început prima repriză a prelungirilor!
Min. 90+5: Pauză! Urmează 30 de minute de prelugiri!
Min. 90+4: Jorjinho cade în marginea careului și este lovitură liberă pentru Italia! Insigne execută, însă fără rezultat!
Min. 89: Baumgartner cere schimbare! Acesta acuză probleme musculare și nu mai poate continua partida. În locul lui, intră Schopf.
Min. 84: Dublă schimbare în echipa Italiei: intră Belotti și Chiesa, ies Immobile și Berardi.
Min. 74: Laimer cade în careu de lângă Pessina, austriecii cer penalty, însă arbitrul acordă out de poartă. După consultarea colegilor din camera VAR, arbitrul semnalează un ofsaid înainte de acel presupus fault.
Min. 68: Dublă schimbare în echipa Italiei: ies Verratti și Barella, intră Locatelli și Pessina.
Min. 65: Gol anulat pentru Austria! Alaba pasează perfect pentru Arnautovic, care trimite cu capul la colțul lung, de pe partea dreaptă, însă acesta din urmă se afla în ofsaid și, după consultarea sistemului VAR, reușita este anulată.
Min. 46: S-a reluat partida! Fără modificări după pauză!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 37: Baumgartner încasează o lovitură dură din partea portarului Donnarumma, însă acesta se ridică și poate continua partida.
Min. 33: Ocazie uriașă pentru Italia! Immobile șutează puternic de la aproximativ 25 de metri de poartă, direct în vinclu!
Min. 20: Hinteregger îl faultează pe Barella și vede și el cartonașul galben!
Min. 2: Arnautovic îl faultează pe Barella și vede cartonașul galben.
Min. 1: A început partida!
ECHIPELE DE START:
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Acerbi, Spinazzola – Barella, Jorjinho, Verratti – Berardi, Immobile, Insigne Rezerve: Sirigu, Meret, Locatelli, Belotti, Pessina, Emerson, Chiesa, Cristante, Bernardeschi, Raspadori, Bastoni, Toloi Selecționer: Roberto Mancini
Austria: Bachmann – Lainer, Dragovic, Hinteregger, Alaba – Schlager, Grillitsch – Laimer, Sabitzer, Baumgartner – Arnautovic Rezerve: Schlager, Pervan, Ulmer, Posch, Ilsanker, Gregoritsch, Baumgartlinger, Lienhart, Trimmel, Schaub, Schopf, Kalajdzic Selecționer: Franco Foda
Stadion: „Wembley”, Londra Arbitru: Anthony Taylor
Italia s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020, după ce a încheiat Grupa A pe primul loc, cu victorii pe linie, în fața Țării Galilor, Elveției și Turciei.
De cealaltă parte, Austria s-a clasat pe locul secund în Grupa C, unde le-a avut ca adversare pe Olanda, Ucraina și Macedonia de Nord. Austriecii le-au învins pe ultimele două naționale menționate și au pierdut în fața olandezilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER