Luis Enrique atrage atenția specialiștilor de la Euro 2020: „S-a uitat cineva să vadă ce turneu a făcut un copil de 18 ani care se numește Pedri?”

Luis Enrique a avut numai cuvinte de laudă vizavi de prestația jucătorilor săi la Euro 2020, competiție la care n-au ajuns însă în ultimul act.

Reprezentativa Italiei s-a calificat în finala Euro-2020, după ce a învins, marţi, pe Wembley, selecţionata , Spaniei, scor 4-2, în urma loviturilor de departajare, în semifinalele competiţiei.

La finalul celor 90 de minute de joc şi a prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1.

Luis Enrique atrage atenția specialiștilor de la Euro 2020: „S-a uitat cineva să vadă ce turneu a făcut un copil de 18 ani care se numește Pedri?”

Pentru Italia a marcat Federico Chiesa, în minutul 60, iar pentru Spania a punctat Alvaro Morata, în minutul 80.

Remarcatul selecționerului Lus Enrique a fost Pedri.

„Nu a fost o seară tristă pentru noi, deloc, iar fotbalul ne-a reamintit că poţi câştiga sau poţi pierde. Nu suntem descurajaţi deloc, ci trebuie să ne felicităm adversarii. Am spus înainte de EURO că suntem printre cele opt echipe capabile să câştigăm, deci nu m-am înşelat.

Ne întoarcem ştiind că puteam câştiga competiţia”, a spus selecţionerul iberic.

„Au făcut o treabă excelentă şi n-am nimic să le reproşez. Am demonstrat că suntem o echipă şi vom continua să o facem. Trebuie să ne odihnim şi ne vom regăsi la viitoarele convocări.

S-a uitat cineva să vadă ce turneu a făcut un copil de 18 ani care se numește Pedri? Nu a făcut asta nici don Andres Iniesta. Ce a făcut Pedri, la 18 ani, nu am văzut la niciun jucător de la Campionate Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice. Este ceva ce nu are logică”, a mai spus Luis Enrique.

Ne-a lipsit ultimul gest, crede Luis Enrique

„Alvaro Morata este remarcabil. El a vrut să execute penalty-ul deşi a avut momente dificile în această competiţie. A fost excelent, a marcat.

Dani Olmo a fost şi el fantastic, foarte inteligent în joc, genial între linii şi am reuşit să perturbăm maşinăria centrală Giorgio Chiellini – Leonardo Bonucci, care l-a neutralizat pe Lukaku în meciul precedent. Ne-am procurat multe oportunităţi, dar ne-a lipsit adesea exact ultimul gest”, a adăugat selecţionerul spaniol.

Publicat: 07 07. 2021, 10:43
Actualizat: 07 07. 2021, 10:44