Franța promite spectacol la București, în optimile Euro 2020, iar Marius Mitran este impresionat în mod special de legendarul Didier Deschamps.
Invitat la ProSport Live, Mitran consideră că Deschamps a fost cel mai bun mijlocaș la închidere din lume, chiar și peste N’Golo Kante.
Delegația condusă de Didier Deschamps a aterizat pe aeroportul din Băneasa la ora 12:45, ora României, iar vedetele din lotul echipei naționale a Franței au fost așteptate de două autocare pentru a-i duce la hotelul unde vor sta până după partida cu Elveția. Ilie Dumitrescu a făcut o promisiune înainte să afle ce meci din optimile de finală ale EURO 2020 se va juca pe Arena Națională. Fostul internațional român a subliniat că va merge pe jos de la Universitate până la stadion dacă la București va veni selecționata Franței.
În vârstă de 52 de ani, Didier Deschamps a fost un fotbalist uriaș, chiar dacă s-a retras destul de devreme, iar Marius Mitran a recunoscut de ce francezul n-a avut rival pe postul său.
„După părerea mea, cel mai bun jucător din lume la lovitura de cap a fost Dudu Georgescu, peste Gerd Muller, peste Van Basten. Cel mai bun mijlocaș la închidere a fost Didier Deschamps, peste Makelele, peste Kante. El a fost un jucător uriaș, iar dacă va lua și titlul european, va deveni cel mai important om de fotbal din istoria acestui sport”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Selecționerul Franței a câștigat Liga Campionilor cu Juventus, a jucat finala acestei competiții cu revelația Valencia, iar în 1998 a fost campion mondial cu prima reprezentativă, performanță pe care apoi a izbutit-o și din postura de antrenor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER