Mihai Stoichiță a privit cu regret meciul Franța – Elveția de la București: „Ce ar fi fost să fim noi în locul lor?”
Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, a fost prezent pe stadion la meciul dintre Franța și Elveția, scor 3-3 în 90 de minute, și s-a declarat încântat de ceea ce a văzut.
Franța și Elveția s-au întâlnit în optimile de finală ale Campionatului European 2020, la București, pe Arena Națională. Cele două formații au remizat, scor 3-3, iar la penalty-uri s-a impus Elveția, după ce Kylian Mbappe a ratat cel de-al cincilea penalty al francezilor.
La finalul partidei, Mihai Stoichiță a lăudat atmosfera și buna organizare de la București și a dezvăluit că și oficialii UEFA au fost încântați.
Mihai Stoichiță a privit cu regret meciul Franța – Elveția
De asemenea, Mihai Stoichiță s-a declarat convins de faptul că România ar mai putea organiza în viitor evenimente sportive internaționale prin prisma faptului că Aleksander Ceferin, președintele UEFA, a apreciat ceea ce a văzut pe Arena Națională, dar și prin prisma relației bune pe care acesta o are cu Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Ne-am bucurat în seara asta, împreună cu domnul Dâncu, de aprecierile tuturor străinilor care au fost la București, și dintr-o parte, și din alta, plus de la UEFA, pentru civilizația și atmosfera care a fost aici. Ceferin a fost foarte mulțumit, nu numai el. Toți au fost impresionați.
Unora le-au dat lacrimile (n.r. când tot stadionul a strigat România). Și nouă ne dau, să știți, pentru că mă gândeam în seara asta ce ar fi fost să fim noi în locul Elveției. Sau măcar al Franței! Hai să fiu mai modest.
După ce va analiza ce s-a întâmplat în seara asta și pentru că a fost impresionat de ceea ce s-a întâmplat la București, poate domnul Ceferin ne mai atribuie niște meciuri. Având în vedere și relația bună pe care o are cu Răzvan Burleanu, cred că vom reuși să mai aducem evenimente la București”, a spus Mihai Stoichiță, după meci.