Patrik Schick, ce reușită fabuloasă de la 50 de metri! A intrat direct în istorie, după cel mai frumos gol de la Euro 2020 | VIDEO
Meciul dintre Scoția și Cehia a adus cea mai frumoasă reușită de la Euro 2020! Patrik Schick a reușit un gol senzațional, aproape de mijlocul terenului.
Fotbalistul ajuns acum la Bayer Leverkusen a prins o execuție de senzație și a reușit, astfel, dubla, după ce l-a văzut ieșit pe Marshall.
Duelul dintre Scoția și Cehia este Live Video Online pe prosport.ro.
Patrik Schick, gol de senzație! Cea mai frumoasă reușită de la Euro 2020
În minutul 52, Schick a prins un șut formidabil aproape de mijlocul terenului și a reușit al doilea gol al său din meciul cu Scoția.
Marshall nu se aștepta cu siguranță la o asemenea execuție și, ieșit din poartă, n-a mai putut să-și salveze echipa, după ce a fost învins de Schick și în prima repriză a partidei de la Glasgow.
Patrik Schick a intrat direct în istorie, din moment ce a devenit jucătorul care înscrie de la cea mai mare distanță, într-un meci jucat la Euro în ultimii 41 de ani.
VIDEO: Golul fabulos marcat de Patrik Schick
În vârstă de 25 de ani, atacantul născut la Praga este deja un nume important pentru fotbalul european.
Schick bifează al patrulea club important din carieră. Anul trecut, jucătorul născut la Praga a ajuns la Bayer Leverkusen, după ce a mai evoluat pentru Sampdoria, AS Roma și Leipzig.
Scoția – Cehia | Echipele de start
- Scoția: Marshall – Hanley, Cooper, Hendry – O’Donnell, Armstrong, McGinn, McTominay, Robertson – Dykes, Christie
- Antrenor: Steve Clarke
- Cehia: Vaclik – Coufal, Celustka, Kalas, Boril – Soucek, Kral – Masopust, Darida, Jankto – Schick
- Antrenor: Jaroslav Silhavy