Petr Cech, fostul mare portar al lui Chelsea și actual oficial al formației londoneze, a avut o reacție dură, în mediul online, după ce Mason Mount și Ben Chilwell au fost plasați în izolare.
Mason Mount și Ben Chilwell, jucătorii naționalei Angliei, au fost plasați în izolare după ce au intrat în contact cu scoțianul Billy Gilmour, care a fost depistat cu COVID-19.
Anglia va juca, astăzi, ultimul meci din grupa D, de la EURO 2020, contra naționalei Cehiei. Partida va începe la ora 22:00 și va putea fi urmărită, în formtat live text, pe www.prosport.ro.
Printr-o postare pe contul personal de Instagram, Petr Cech și-a exprimat indignarea față de decizia de a-i trimite în izolare pe Mason Mount și Ben Chilwell, deși ambii au teste negative pentru COVID-19. În plus, fostul portar nu înțelege cum cei doi jucători englezi au fost trimiși în izolare, iar fotbaliștii naționalei Scoției nu.
„Vă rog, mă poate ajuta cineva să înțeleg cum e posibil ca Mason Mount și Ben Chilwell, ambii cu teste negative, să fie izolați după ce au intrat în contact cu Billy Gilmour, iar întregul lot al Scoției, care a stat în același vestiar, hotel, avion, în aceeași sală de mese și în aceeași sală de ședințe, are dreptul de a juca fără nicio problemă pentru că jucătorii au prezentat teste negative? Care e diferența cu aceste rezultate? E de neînțeles…”, a scris Petr Cech, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Petr Cech (@petrcech)
A post shared by Petr Cech (@petrcech)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER