Englezii urmează modelul României de la Cupa Mondială din ’98! Anunțul lui Phil Foden, înainte de finala cu Italia de la EURO 2020: „Le-am propus acest lucru!”
Phil Foden, mijlocașul în vârstă de 20 de ani al lui Manchester City, a dezvăluit că le-a propus coechipierilor din naționala Angliei să își vopsească părul blond după finala cu Italia.
Meciul dintre Italia și Anglia se va disputa duminică, 11 iulie, de la ora 22:00, în finala Campionatului European 2020, pe Wembley, în Anglia.
Înaintea acestei finale, Phil Foden a dezvăluit că elevii lui Gareth Southgate și-ar putea vopsi părul blond dacă vor câștiga marele trofeu.
Phil Foden le-a propus coechipierilor să se vopsească blonzi după finala EURO 2020 dintre Italia și Anglia
Fotbalistul lui Manchester City a făcut deja acest gest înainte de debutul la turneul final și le-a propus coechipierilor de la naționala Angliei să îi urmeze exemplul.
Phil Foden nu crede că aceștia vor da curs propunerii sale, însă dacă o vor face aceștia ar imita gestul făcut de către echipa națională a României la Campionatul Mondial din 1998.
La acea vreme, Dan Petrescu a venit cu ideea și i-a transmis selecționerului Anghel Iordănescu că dacă tricolorii se vor califica în optimile de finală ale Campionatului Mondial, atunci își vor vopsi toți părul blond. Zis și făcut.
„Le-am propus acest lucru, dar presimt că nu o vor face. Trebuie să trecem de un meci greu în finală ca să câștigăm. Dacă vom câștiga, mi-ar plăcea ca ei să se țină de cuvânt, dar vom vedea”, a declarat Phil Foden, potrivit publicației Mirror.
Englezul a amintit de gestul României, chiar înainte de debutul la turneul final.
„Le-am spus colegilor mei că, dacă vom câștiga EURO 2020, ei vor trebui să își facă aceeași frizură ca mine, iar ei au fost de acord. Să sperăm că vom câștiga și îi vom vedea pe toți cu aceeași frizură. România a făcut-o, așa că voi reuși și eu să îi fac pe toți să își facă frizura asta, ceea ce ar fi amuzant”, a spus Phil Goden, înainte de Campionetul European 2020, pentru Talk Sport.