Franța a fost eliminată în optimile de la EURO 2020 de către Elveția, într-un meci senzațional desfășurat pe Arena Națională din București.
Scorul la sfârșitul celor 90 de minute a fost de 3-3, astfel meciul a ajuns în prelungiri și apoi la loviturile de departajare.
Elvețienii s-au impus la loviturile de departajare cu scorul de 5-4, după ce Kylian Mbappe, starul lui PSG și unul dintre cei mai scumpi fotbaliști din lume, a ratat ultima lovitură.
După meci, presa din Franța a descris meciul ca fiind „incredibil”, iar prestația jucătorilor aflați sub comanda lui Didier Deschamps a fost criticată.
„Anihilaţi, Distruşi, Devastaţi. Franța a fost eliminată de Elveția după un meci nebun. Acest joc va rămâne cu siguranță în istoria EURO. A fost un meci incredibil, extraordinar, dar care în final i-a lăsat în lacrimi pe suporterii francezi.
Franța a încasat o palmă din partea Elveției, după un meci cu un scenariu nebun. A fost prima serie de lovituri de departajare pentru Franța de la finala Cupei Mondiale din 2006, iar naționala a pierdut din nou. Istoria s-a repetat, iar Mbappe a preluat rolul lui Trezeguet și a ratat”, scrie în L’Equipe.
Le Parisien arată că jocul francezilor la EURO 2020 nu a dat de înțeles că echipa merita să meargă mai departe în competiție.
„Tridentul ofensiv lăudat de întreaga planetă s-a ridicat la nivelul așteptărilor seara trecută, iar Benzema a fost superstarul. Cu toatea acestea, prestația slabă din defensivă a anulat cele trei goluri marcate și a oprit Franța din drumul spre sferturi.
Este un eșec uriaș, părăsim turneul pe ușa din spate. Franța nu merita să se califice mai departe. Acum trebuie să urmeze un restart în vederea Cupei Mondiale din 2022. Campioana mondială a căzut din vârf în acest meci, după ce a condus cu 3-1. Așa s-a terminat povestea EURO 2020, turneu final unde nimic nu a mers așa cum trebuia în jocul nostru”, scrie și Le Parisien.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER