Kasper Hjulmand, selecționerul echipei naționale a Danemarcei, a oferit o primă reacție după ce Christian Eriksen a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului cu Finlanda.
Antrenorul susține că jucătorii săi care au fost matorii evenimentului traumatizant care l-a avut în prim plan pe Christian Eriksen sunt afectațu emoțional.
Mai mult, selecționerul Danemarcei în vârstă de 49 de ani a transmis că elevii săi vor da totul pe teren la următoarele meciuri de la EURO 2020.
„Avem jucători care sunt terminaţi emoţional. Jucători care nu ar mai fi putut intra pe teren. Dar s-au ţinut unii pe alţii. A fost o experienţă traumatizantă.
Încercăm să ne revenim şi să mergem mai departe aşa cum putem. Suntem profesionişti. Vom procesa ce s-a întâmplat şi vom continua împreună”, a spus selecţionerul Kasper Hjulmand.
Selecționerul echipei naționale a Danemarcei a explicat și de ce a decis ca meciul cu Finlanda să fie reluat la 21.30, chiar dacă toți fotbaliștii prezenți pe teren păreau încă foarte afectați de evenimentul care l-a avut în prim plan pe Christian Eriksen.
„Era mai greu să ne urcăm mâine iar în autocar să venim la meci. Am fi fost mai confuzi decât acum. Am vrut să jucăm şi să trecem peste acest moment”, a explicat antrenorul.
„Christian e un jucător extraordinar şi o persoană şi mai bună. Ne gândim la el şi la familia lui. Ne-a fost greu să-l vedem aşa, ne-am gândit la lucrurile importante în viaţă. La oamenii pe care îi avem aproape”, a mai spus selecționerul echipei naționale a Danemarcei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER