Wojciech Szczesny, portarul naționalei Poloniei, a avut o prestație dezamăgitoare în partida Polonia – Slovacia, 1-2, de la EURO 2020, în care a înscris un autogol. După meci, soția acestuia, Marina Luczenko, a răbufnit, în mediul online, la adresa celor care îi critică soțul.
Potrivit celor de la Opta, Szczesny este primul portar, de la un Campionat European, care înscrie un autogol.
Polonia se află pe locul 4 din grupa E, fără niciun punct obținut.
Soția lui Szczesny a avut un mesaj de susținere pentru soțul ei, în mediul online. În același timp, aceasta și-a exprimat indignarea față de criticile care i-au fost aduse portarului Poloniei, după meciul cu Slovacia.
„Sunt mândră de echipa noastră. Au luptat și au dat totul. Emoțiile au fost uriașe. Sunt mândră de iubitul meu soț Wojciech Szczesny.
Pentru noi este mereu un învingător, orice se întâmplă pe teren. Știu cât de mult muncește. Sunt mândră că încerci întotdeauna să reprezinți cu mândrie țara noastră. Nu înțeleg cine scrie aceste lucruri oribile”, se arată în mesajul postat de Marina Luczenko, pe Instagram.
În următorul meci de la EURO 2020, Polonia o va întâlni pe Spania. Partida va avea loc astăzi, 19 iunie, de la ora 22:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER