A început măcelul: bătăi crunte între huliganii englezi şi ultraşii sârbi la EURO 2024! Ce metodă au folosit pentru a declanşa panica
Serbia și naționala Angliei se vor duela în cadrul unui meci din grupa C de la Campionatul European.
Înainte de partida de pe Arena AufSchalke, fanii s-au măcelărit în Gelsenkirchen.
Imagini șocante de la Gelsenkirchen! Fanii s-au bătut fără milă înainte de Serbia – Anglia
Poliția germană a fost blindată cu peste 3.000 de trupe, însă altercațiile dintre ultrași nu au întârziat să apară. La Gelsenkirchen, fanii naționalei Serbiei au fost atacați cu bestialitate de un grup de suporteri „mascați”, conform martorilor.
A început o luptă masivă, iar forțele de ordine au fost nevoite să-i izoleze pe ultrașii sârbi pentru a se asigura că lucrurile nu escaladează.
Ultrașii sârbi, printre cei mai periculoși din lumea fotbalului, s-au „camuflat” cu ajutorul unor steaguri engleze furate pentru a provoca haos în rândul suporterilor.
Deși inițial se credea că e mâna fanilor naționalei lui Southgate, primele bătăi au început din cauza unui atac surpriză al unor huligani albanezi.
Un grup de fani „mascați” au atacat niște sârbi care se aflau la o terasă. Fanii naționalei lui Stojkovic au răspuns virulent la atac. Au zburat sticle, dar și scaune de la barurile și restaurantele din zonă.
Peste 50 de polițiști și o mulțime de autoutilitare au venit pentru a restabili ordinea. Polițiștii au reușit să oprească bătaia și să preia controlul.
Aceștia i-au izolat pe cei mai violenți ultrași sârbi, în timp ce huliganii din tabăra cealaltă au fugit și au reușit să scape. Se pare că doi oameni s-ar fi ales cu răni ușoare la cap.
Un incident similar a avut loc și la Hamburg, unde un bărbat a intrat în zona fanilor cu un topor în mână și a început să-i atace pe suporteri. Astfel, poliția a fost nevoită să-l împuște mortal pe atacator, arată AS.
Bărbatul avea asupra lui și un cocktail Molotov, băgat într-un rucsac, relatează presa germană.