350.000 de persoane au cerut rejucarea meciului controversat de la EURO 2024 dintre Germania – Spania, încheiat 1-2 în sferturile de finală de la EURO 2024.
Fanii Germaniei contestă faza petrecută în minutul 106, când Marc Cucurella, aflat în propriul careu, a blocat cu mâna un șut al lui Jamal Musiala.
Imediat după acest moment, nemții au cerut un penalty, însă fără succes. Fanii consideră că echipa lor națională a fost nedreptățită, motiv pentru care au creat o petiție online care a fost semnată de nu mai puțin de 350.000 de oameni.
În schimb, UEFA nu consideră că arbitrul a luat decizia greșită, precizând că mâna lui Marc Cucurella nu era în poziție nenaturală.
Stefan Effenberg a vorbit și el despre faza controversată, considerând că arbitrul a luat decizia corectă de a nu acorda penalty-ul.
„Din punctul meu de vedere, nici vorbă de penalty la faza cu Marc Cucurella în prim-plan. Nu există nicio urmă de îndoială. Mâna lui Cucurella nu se îndepărtează de corp, ci invers, vine spre corp. El își trage brațul. Este o mare diferență, iar asta mă face să consider că nu trebuia să se acorde penalty la acea fază.
Arbitrul Anthony Taylor a lăsat jocul să continue, ceea ce mi se pare absolut corect. A fost poate cea mai bună prestație a unui arbitru pe toată durata turneului final”, a declarat Stefan Effenberg, potrivit sport.ro.
Se anunță spectacol în ultimele două partide premergătoare finalei de la Berlin.
Pe 9 iulie va avea loc prima semifinală de la EURO, de la ora 22.00, în care Spania o va întâlni pe Franța pe Allianz Arena, pe stadionul unde România a fost eliminată de Olanda în „optimi”, 0-3, de Olanda. După ce i-a eliminat pe „tricolori”, „Portocala mecanică” a reușit să treacă mai departe eliminând și Turcia în „sferturi”, olandezii reușind astfel să se califice în semifinale.
O zi mai târziu, pe 10 iulie, tot de la ora 22.00, Olanda se va duela cu Anglia pe stadionul Signal Iduna Park din Dortmund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER