La finalul partidei cu Irlanda de Nord, scor 1-1, Andrei Burcă s-a arătat dezamăgit de jocul echipei și a tras un semnal de alarmă pentru toți coechipierii săi.
Echipa națională a României a disputat un amical contra Irlandei de Nord, pe Arena Națională. Deși la meci au asistat peste 30.000 de suporteri, atmosfera și jocul echipei nu s-au ridicat la nivelul așteptat de toată lumea înainte de reunirea lotului. Dennis Man a marcat unicul gol al gazdelor, în minutul 23, la doar câteva minute după ce britanicii au deschis scorul pe tabelă.
Fundașul român le-a transmis un mesaj colegilor săi, cu doar câteva luni înainte de turneul final din Germania. Acesta s-a arătat dezamăgit de jocul echipei din această seară și consideră că jucătorii trebuie să se trezească.
„Suntem supărați că nu am câștigat. Trebuie să ne trezim puțin. Au trecut câteva luni de la meciul cu Elveția. La antrenamente am fost bine. Trebuie să fim conștienți că nu am făcut un meci bun.
La gol ne-au prins pe contraaatc. A fost vina întregii apărări. Au ajuns prima dată la poartă și au dat gol. S-au apărat bine pe zona centrală. În repriza a doua nu au avut nicio șansă.
Noi avem de muncit. Trebuie să fim conștienți ce partidă am făcut în această seară. Am fost alții în toamnă. Acum nu știu ce a intervenit. Și adversarul a fost bun.
Încercăm să ne facem cât mai bine treaba pentru că în Germania nu ne așteaptă nimeni. E bine că a venit acest duș rece acum. Suntem dezamăgiți pentru că au venit fanii într-un număr atât de mare la stadion și…Nu am fost noi și trebuie să vedem lucrurile astea. Trebuie să jucăm la fel cum am făcut în preliminarii. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ” a declarat Andrei Burcă.
România: Niță – Mogoș, Drăgușin, Burcă, Manea – R. Marin, Cicâldău – Man, Stanciu, Coman – Pușcaș Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 2. Rațiu, 5. Șut, 6. M. Marin, 7. Alibec, 11. Fl. Tănase, 13. Mihăilă, 14. Hagi, 17. Rus, 19. Drăguș, 21. Moruțan, 23. Sorescu, 24. Olaru, 26. Racovițan Selecționer: Edward Iordănescu Absent: Nedelcearu (nerefăcut), Opruț, Aioani (lăsați în afara lotului)
Irlanda de Nord: Hazard – Hume, Toal, McNair – Bradley, Charles, Thompson, Lane, Spencer – Reid, Price Rezerve: Peacock-Farrell, Southwood, Donnelly, McMenamin, Marshall, Lavery, Smyth, McCann, Boyd-Munce, Magennis, Brown Selecționer: Michael O’Neill
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER