Anghel Iordănescu face anunțul momentului despre Edi Iordănescu și contractul cu FRF!

Contractul lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal va expira imediat după Campionatul European din Germania. Cele două părți sunt de mai mult timp în negocieri pentru prelungirea contractului, dar până acum nu s-a ajuns la nici un consens.

Anghel Iordănescu, tatăl selecționerului naționalei României, anunță că Edi vrea să rămână în continuare pe banca primei reprezentative și nu a dat un raspuns final lui Răzvan Burleanu deoarece este focusat pe meciurile de la EURO 2024.

Anunțul de ultimă oră despre Edi Iordănescu și contractul său cu Federația

Selecționerul care a dus din nou naționala după opt ani la un turneu final european se află de mai multe luni în negocieri cu șefii de la FRF. Până în momentul de față, nu s-a ajuns la nici o înțelegere.

Anghel Iordănescu vine cu noutăți și dezvăluie că fiul său își dorește să rămână în continuare la cârma echipei naționale și nu a dat nici un raspuns final în privința prelungirii contractului său deoarece este 100% focusat pe meciurile României la Campionatul European din Germania.

”În momentul de față, el e focusat pe pregătirea meciului. Știu că își dorește să continue la echipa națională. În niciun caz, nu s-a gândit în altă parte. Îl interesează aceste trei meciuri și după vedem ce va mai fi. Știu că ține foarte mult la grup. Sunt convins că și-ar dori să rămână în continuare cu băieții”, a declarat Anghel Iordănescu la DigiSport.

Iordănescu jr. își elogiază părintele. „Nu au fost puține momentele când am apelat la el. Pentru mine a fost mereu un mentor și mă mândresc cu asta”

Înaintea debutului naționalei la EURO, Edi Iordănescu a vorbit la superlativ despre tatăl său, Anghel Iordănescu, omul care a scris istorie la cârma Generației de Aur a României. Cel supranumit Tata Puiu a fost un mentor în adevăratul sens al cuvântului, mereu un reper, pentru actualul selecționer al primei reprezentative.

Edi recunoaște că de multe ori a apelat la serviciile experimentatului său tată și dezvăluie că de la el a moștenit organizarea, responsabilitatea, atenția la micile detalii și etica muncii.

„A avut un rol mare, pentru că de la el mi-am însușit foarte multe lucruri și pentru mine a fost mereu un mentor. A fost mai mult decât tatăl meu în plan profesional. Să ai un părinte care a fost la patru turnee finale și care a scris istorie cu generațiile cu care a lucrat, e un lucru cu care mă mândresc, dar e și un reper.

Mai departe povestea ne-am scris-o noi, viitorul trebuie să ni-l facem noi. Oamenii puternici trebuie să își scrie propriul drum. Sunt mulți factori care te pot influența pe parcurs, dar dacă rămâi echilibrat și constant cu atât ai șanse mai mare de reușită.

Experiența acumulată de tatăl meu poate să ajute naționala și nu au fost puține momentele când am apelat pentru diverse lucruri, întrebări, și a fost mereu alături de mine, a fost totul firesc, un mod de a relaționa între tată și fiu, când există o continuitate profesională.

Mi-am însușit multe lucruri de la el. Etica muncii a fost întotdeauna foarte importantă pentru mine. Mereu el a fost bine organizat, foarte atent, la cele mai mici detalii, responsabil, fără de care nu poți atinge performanță”, a fost declarația emoționantă a lui Edi Iordănescu despre tatăl său.

 

Publicat: 16 06. 2024, 15:54