Arbitrul Marciniak, trimis la România – Belgia pentru a pune în practică răzbunarea lui Ceferin pe Burleanu la EURO? Presa belgiană scrie despre „talismanul din Polonia”
Szymon Marciniak, 43 de ani, este centralul partidei România – Belgia, care se joacă sâmbătă de la ora 22.00. Presa belgiană notează că arbitrul va fi talismanul norocos al selecționatei pregătite de Domenico Tedesco.
Belgia a pierdut surprinzător primul meci din Grupa E, scor 0-1 cu Slovacia, iar România s-a impus în duelul cu Ucraina, 3-0.
Ce scrie presa belgiană despre arbitrul polonez Szymon Marciniak. „Ne aduce noroc”
Szymon Marciniak este un arbitru polonez, ce a fost implicat într-o controversă uriașă la returul dintre Real Madrid și Bayern Munchen din semifinalele Ligii Campionilor.
„Să fie un semn? Arbitrul de la Belgia – România le-a adus de multe ori noroc belgienilor. Cine e Szymon Marciniak, acest polonez care le-a zâmbit de multe ori belgienilor?” notează presa belgiană.
Belgienii au fost conduși la centru de patru ori de polonez, bilanțul fiind două victorii și două remize: Belgia – Italia, 3-1 (meci amical, în 2015), Olanda – Belgia, 1-1 (meci amical, în 2016), Rusia – Belgia 3-3 (meci amical, în 2017), Grecia – Belgia 1-2 (în preliminariile Campionatului Mondial, în 2017) – victoria cu grecii a reprezentat calificarea Belgiei la CM, fiind prima selecționată din Europa ce obținea „biletul” pentru Mondialul din 2018.
De partea cealaltă, România e arbitrată pentru prima oară de Szymon Marciniak, cel care a condus finala Cupei Mondiale din 2022, în care a triumfat Argentina în fața Franței.
- La meciul dintre România și Belgia, la cele două linii vor fi asistenții Tomasz Listkiewicz și Adam Kupsik. Arbitru de rezervă e Donatas Rumsas, din Lituania. În camera VAR sunt polonezii Bartosz Frankowski și Tomasz Kwiatkowski, dar și slovenul Nejc Kajtazovic.
Cine este fotbalistul care poate face diferența în meciul de la EURO cu Belgia
Echipa națională a reușit să se califice la turneul final și a avut un debut de vis în fața Ucrainei, învingând cu 3-0.
Adi Popa, fotbalist care a reprezentat România la EURO 2016, a dezvăluit care este jucătorul care poate face diferența pentru selecționata lui Edi Iordănescu în meciul cu Belgia. „Florinel Coman are abilitatea de a fi decisiv, a demonstrat-o la FCSB de atâtea ori, atât din faze fixe cât și din acțiune. Cu Belgia cu siguranță va avea spații, acest lucru îi convine. Dacă va juca, poate fi unul dintre jucătorii decisivi”, a spus Adi Popa, la ProSport Live.