„Așa era și pe timpul nostru!”. Gică Hagi, prima reacție după România – Slovacia 1-1 și calificarea în optimile EURO!

„Așa era și pe timpul nostru!”. Gică Hagi, prima reacție după România - Slovacia 1-1 și calificarea în optimile EURO!
Vezi galeria foto - 5 poze

Gică Hagi, fostul mare internațional român, a reacționat imediat după România – Slovacia 1-1 și calificarea în optimile EURO.

Naționala de fotbal a României s-a calificat în optimile EURO de pe primul loc al Grupei E, iar Gică Hagi a transmis un mesaj după remiza cu Slovacia.

Mesajul lui Gică Hagi după ce România s-a calificat în optimi la EURO

Echipa României a câștigat Grupa E de la EURO, după ce a remizat cu Slovacia, 1-1, iar Ucraina și Belgia au încheiat și ele la egalitate, 0-0. Toate echipele au acumulat patru puncte, fiind departajate de golaveraj.

„N-am zis că ajungem în semifinale 100%, s-a interpretat. Prima dată ne gândim la meciul următor, sperăm ca publicul să fie alături de noi, a fost fantastic.

Am contribuit cu toții, nu doar Farul, toți aduc jucători la națională, ăsta e scopul numărul 1, să jucăm pentru România.

Așa era și pe timpul nostru, cu cine să jucăm, care e mai slabă. Nu există, toate sunt foarte bune. Important e să credem noi că putem să batem”, a spus Hagi.

România își va afla adversara din optimi la miezul nopții, după ce se vor încheia și meciurile din Grupa F. Din păcate, Bancu va rata meciul, deoarece a acumulat al doilea cartonaș galben la această competiție și va fi suspendat.

În meciul cu Slovacia de la Frankfurt, Slovacia a deschis scorul în minutul 24, când Ondrej Duda a fost scăpat din marcaj și a înscris cu capul după o centrare de pe dreapta.

Egalitatea a fost restabilită în 37. Ianis Hagi a fost faultat în doi timpi, prima dată la marginea careului, iar a doua oară în interiorul suprafeței de pedeapsă. După consultarea sistemului VAR, centralul a dat penalty pentru România, transformat de Răzvan Marin.

În repriza a doua nu s-a mai marcat niciun gol, astfel că România a încheiat pe primul loc, datorită golaverajului mai bun comparativ cu toate celelalte echipe.

Publicat: 26 06. 2024, 21:44