Atacantul român va fi transferat cu 30.000.000 de euro! Adi Ilie face anunțul bombă: „În Anglia sau Germania”
Adrian Ilie l-a remarcat în mod special pe Denis Drăguș după victoria senzațională a României cu Ucraina și crede că vârful poate să facă față și în Premier League.
Fostul internațional român susține că Denis Drăguș poate fi vândut chiar și pe 30 de milioane de euro.
Adrian Ilie anunță transferul de senzație al lui Denis Drăguș: „Ne așteptăm la 20-30 de milioane de euro!”
Adrian Ilie este convins că Denis Drăguș va face față la Trabzonspor, iar golurile marcate în Turcia îl vor duce pe acesta la un nivel mult mai bun.
Chiar și Bundesliga poate reprezenta o variantă pentru Denis Drăguș, după cum a subliniat Adrian Ilie.
„Îmi place foarte mult Drăguș. Ține de minge, are calitate, are viteză de reacție, simte golul. O să meargă la Trabzonspor, o să dea vreo 20 de goluri, pentru că are o echipă în spate care chiar joacă.
După, ne așteptăm la un transfer de 20-30 de milioane de euro. Eu îl văd în Anglia sau Germania. Acolo i s-ar potrivit mai mult. O să îi crească cota foarte mult. O să joace și la o echipă bună, Trabzonspor, cu mai multă calitate, cu jucători care o să îl ajute.
La nivelul din momentul de față și dacă are continuitate, eu zic că în doi ani poate să fie dat cu 20-30 de milioane de euro.
Poate să îl ia orice echipă din Vest fără probleme”, a spus Adi Ilie, conform fanatik.ro.
Denis Drăguș pariază pe naționala României: „Trebuie să credeți în noi!”
Printre marcatori la Munchen, Denis Drăguș le cere fanilor să parieze pe naționala României, aflată acum la un pas să treacă de faza grupelor la turneul final din Germania.
„Cum a spus și Vali înainte, trebuie să credeți în noi. Noi sperăm că am dat românilor ceea ce așteptau, e incredibil”, a declarat Drăguș pentru Pro TV.