Castelul favorit al familiei Iordănescu la EURO din Germania! Cum arată camerele de 2.000 de euro pe noapte în care a trăit Împărăteasa Victoria și povestea bijuteriilor pierdute! REPORTAJ PROSPORT
În ianuarie 2022, la conferința prin care era anunțat selecționer al României, Edi Iordănescu declara amuzat că are o singură poliță de plătit. „Tatălui meu! La World Cup 1994 aveam 16 ani și am fost în SUA, iar el m-a ținut vreo 45 de minute în fața hotelului unde era cazată echipa națională. Era programul de vizită cu familiile, iar eu nu intrasem în intervalul respectiv. Acum s-a întors roata un pic!”
În iunie 2024, cu România la EURO 2024, familia selecționerului avându-l pe Anghel Iordănescu în frunte a venit alături de Edi în marea provocare. Mama lui Edward, sora, frații și partenerele lor, copiii, nepoții, soția. N-a plătit nicio poliță Edi, nici în glumă, nici în serios. „Am trimis vreo patru mașini să-i ia de la aeroport!”, mărturisea fericit antrenorul naționalei după 3-0 cu Ucraina.
Familia Iordănescu, inima tribunei tricolore în Germania!
Iar familia Iordănescu a devenit un reper de afecțiune emoționantă la EURO 2024. Deja celebră anterior pentru unitatea ei, pentru valorile și credința care o zidesc, pentru devotamentul membrilor față de tot ce înseamnă România, acum s-a fixat și într-o nouă ipostază.
- Pe durata Euro 2024, familia Iordănescu a fost cazată la un hotel de 4 stele din Mainz, doar vizitând adesea castelul-hotel Kronberg
ProSport a publicat în exclusivitate, într-un reportaj emoționant, imaginile zguduitoare cu fratele lui Edi Iordănescu purtând tricolorul pe post de șef de galerie în tribune, cu fiul selecționerului plângând o repriză întreagă și cu toți ceilalți membri ai familiei trăind cu toată inima fiecare secundă din drumul Generației de Suflet la EURO. Alături de familiile tricolorilor, cu rudele jucătorilor îmbrățișate.
Astăzi, pășim împreună în castelul care a devenit locul preferat al familiei Iordănescu pe durata EURO 2024! E la o oră și jumătate cu mașina de Wurzburg și de Melchior Park, cantonamentul tricolorilor și al lui Edi.
Semn clar că, deși amintirile „poliței” din ’94 s-au liniștit, selecționerul nu amestecă lucrurile și e total concentrat pe muncă.
Dinastia Iordănescu în vizită la un castel-hotel împărătesc
Suntem primiți la poalele masivului muntos Taunos, situat la 20 km de centrul orașului Frankfurt și la 22 de kilometri de aeroport. Aici se află maiestuosul Schlosshotel Kronberg. Un castel-hotel. Nici mai mult, nici mai puțin!
Construit între 1889 și 1893 pentru împărăteasa germană Victoria, prima fiică a Reginei Victoria a Marii Britanii, născută Prințesă a Regatului Unit!
Aici a locuit împărăteasa până la moarte, în 1901, fix în aceste camere de basm și în saloanele copleșitoare. Acum, proprietatea aparține dinastiei de Hesse și supraviețuiește în regim hotelier. Cinci stele! Iar aici au venit în vizită toți membrii familiei Iordănescu pe durata EURO 2024 din Germania! Noi doar bem o cafea pe fugă.
Toți par vrăjiți de farmecul Schlosshotel Kronberg
Atunci când nu poartă cu înflăcărare tricoul României ca să-și susțină fratele și naționala noastră pe arenele din Germania, Maria Iordănescu postează imagini superbe cu fiica ei din incinta Schlosshotel Kronberg.
La fel și Alex Iordănescu, fratele selecționerului, când își trage sufletul după partidele României în care cântă neîncetat, flutură tricolorul și are grijă de băieții lui Edward.
Și Andreea Mironescu, arhitect și partenera lui Alex, a profitat de cadrele spectaculoase ale hotelului istoric și a primit aprecieri nenumărate pe rețelele de socializare.
Prețuri pe noapte de la 220 de euro la… 2.000 de euro!
Cea mai ieftină cameră la Schlosshotel Kronberg costă 220 de euro pe noapte, fără mic dejun.
Este vorba de Castle Room, care poate primi maximum trei persoane, dintre care maximum doi adulți. Asta pentru că are doar 30 de metri pătrați.
La polul opus se află Castle Royal Suite. Tot trei persoane, dar 150 de metri pătrați. Cu tot cu mic dejun, prețul pe noapte este de… 1.940 de euro! Iată cum arată acest apartament de lux:
Pe lângă parfumul istoriei și facilitățile de top ale modernității, Schlosshotel Kronberg are propriul spa și propriul teren de golf. O combinație între opulența trecutului și confortul standardelor germane la zi.
Aici s-a turnat filmul Spencer, ieșit pe ecrane în 2021, și dedicat frământărilor Prințesei Diana în tot contextul tumultuos al casei regale britanice. Iar actrița Kristen Stewart, interepreta prințesei, a fost nominalizată la Oscar pentru acest rol!
Blestemul bijuteriilor imperiale
În vraja trecutului care răzbate spre delectarea oaspeților de azi, printre care și dinastia Iordănescu, se află însă și cel puțin o pagină dureroasă. După cum spuneam, Împărăteasa Victoria a murit în acest castel dedicat, în 1901. Proprietatea a revenit ulterior, prin moștenire, Prințesei Margareta de Prusia.
Fiul acesteia, Wolfgang, în anii legați de Al Doilea Război Mondial, a ascuns într-o cameră sub pivniță toate bijuteriile familiei, într-un cufăr de zinc. Asta pentru că tot complexul devenise clubul ofițerilor americani și se temea să nu piardă bijuteriile imperiale! O parte dintre ofițerii americani, se pare că tocmai cei care administrau castelul, au găsit, întâmplător, cufărul cu bijuterii. Le-au vândut și s-au îmbogățit.
Proprietarii de viță nobilă ai acestora au sesizat autoritățile iar în 1951 au obținut condamnarea ofițerilor americani care le-au înstrăinat prețioasele bunuri. Însă numai 10% din bijuteriile imperiale au mai fost găsite și restituite! Localnicii spun că un blestem ar fi rămas în spatele întregii povești. Dar cine poate spune care e tot adevărul?
Credit foto: schlosshotel-kronberg.com