În timpul meciului cu Olanda, cu câteva momente înainte de a primi al treilea gol, Florin Niță, portarul titular al „tricolorilor”, a fost surprins făcând un gest bizar. Lineker şi Van Basten au răbufnit când au văzut ce a făcut românul.
Mai exact, în peluza din spatele porții lui Niță se aflau numeroșii fani români, iar unul dintre ei a aruncat spre finalul meciului, în teren, o pereche de încălțăminte sport.
În faza premergătoare golului al treilea, înscris de Malen, goal-keeper-ul României a fost surprins în timp ce șuta în încălțămintea care nu costă mai puțin de 600-700 de euro, în încercarea de o îndepărta din fața porții.
Momentul bizar a fost comentat de mai mulți oameni de fotbal, printre care și Marco van Basten sau Gary Lineker.
„Nici ei nu au arătat prea bine”, a comentat legendarul atacant al naționalei Olandei, referindu-se la perechea de încălțăminte prezentă pe teren, conform Voetbal International. „Ador cum portarul lovește acel pantof înainte de a încerca să apere șutul”, a spus și fostul mare jucător englez Gary Lineker, potrivit Mirror.
Bart Vriends, fundașul în vârstă de 33 de ani cu peste 200 de partide în Eredivisie, a comentat într-un mod amuzant momentul inedit.
„Dacă mă uit atent, sunt de la Off-White. Costă 600-700 de euro. Nu știu cine i-a aruncat pe teren, dar e nebun!”, a spus cu umor Vriends.
Florin Niță, portarul echipei naționale, a făcut o greșeală importantă în minutul 20 al partidei cu Olanda, gafă care i-a oferit ocazia lui Gakpo să deschidă scorul. Mai exact, batavul l-a învins la colțul scurt pe portarul nostru, care a plonjat târziu.
România a fost învinsă de Olanda și a ratat calificarea în „sferturi”, asta după ce „tricolorii” au reușit să se califice în „optimile” de la Campionatul European după ce au câștigat Grupa E. Elevii selecționerului Edi Iordănescu au acumulat patru puncte și au avut cel mai bun golaveraj, 4-3.
Acum, Olanda, pregătită de fostul mare fundaș Ronald Koeman, s-a calificat în „sferturi” și urmează să se dueleze cu Turcia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER