„Ce frumusețe!”. Reacția fabuloasă a prințului William, după Anglia – Olanda 2-1 şi calificarea în finala EURO 2024!

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

Prințul William a avut o reacție fabuloasă, după Anglia – Olanda 2-1, partidă ce a dus selecționata lui Gareth Southgate în finala EURO 2024.

Britanicii s-au calificat în ultimul act al Campionatului European din Germania, unde vor întâlni, la Berlin, Spania.

Ce reacție a avut prințul William, după ce Anglia a învins Olanda, 2-1, și s-a calificat în finala EURO 2024

Prințul William a urmărit cu interes partida dintre Anglia și Olanda, din semifinalele Campionatului European, câștigată de britanici, scor 2-1. Deși batavii au deschis scorul încă din minutul 7, prin reușita tânărului Xavi Simons, Anglia a reușit să întoarcă rezultatul. Pentru selecționata lui Gareth Southgate au marcat Harry Kane, în minutul 18, dintr-o lovitură de pedeapsă, și Ollie Watkins, în minutele de prelungire.

„Ce frumusețe, Ollie! Felicitări, Anglia! Finaliștii #EURO2024”, a scris prințul William, potrivit Hello Magazine.

În fazele eliminatorii, Anglia a învins pe Slovacia, 2-1, și  Elveția, 2-1, în reprizele de prelungiri. De asemenea, în meciul din optimile de finală ale EURO, împotriva slovacilor, britanicii au reușit să egaleze în minutele de prelungiri.

  • Pentru „The three lions”, atacantul care aparține celor de la Aston Villa a strâns 14 selecții și a marcat patru goluri.
  • Cota de piață a lui Ollie Watkins este de 65 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

Prințul William, mesaj de încurajare pentru echipa Angliei, înainte de finala EURO 2024

La sfârșitul partidei care a consemnat calificarea naționalei Angliei în finala EURO 2024, prințul William a transmis un mesaj de felicitare pentru jucătorii care au au atins performanța disputării ultimului act al turneului final. Mai mult, prințul britanic le-a urat succes elevilor lui Gareth Southgate. Prințul William speră că Anglia își va adjudeca trofeul continental fără să treacă prin emoțiile resimțite în celelalte partide disputate din fazele eliminatorii ale turneului final din Germania.

„Eu și soția mea ne alăturăm întregii familii pentru a vă ura cele mai calde felicitări pentru a ajunge în finala Campionatului European – și prin transmiterea celor mai bune urări pentru meciul de duminică.

Vă încurajez să obțineți victoria înainte de a fi nevoie de goluri minune în ultimul moment sau de alte drame. Sunt sigur că stresul asupra ritmului cardiac colectiv și a tensiunii arteriale a națiunii ar fi atenuat foarte mult! Succes, Anglia”, a scris Prințul William, conform aceleiași publicații.

Anglia, cel mai valoros lot de la Campionatul European 2024

Anglia a reușit să ajungă în finala Campionatului European din Germania, însă performanța englezilor nu este o surpriză. Gareth Southgate a aliniat cel mai valoros lot din întregul turneu final. Mai precis, cotele de piață ale fotbaliștilor britanici însumează nu mai puțin de 1.52 de miliarde de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Cei mai valoroși jucători care participă cu Anglia la EURO 2024 sunt:

  • Jude Bellingham – 180 de milioane de euro.
  • Phil Foden – 150 de milioane de euro.
  • Bukayo Saka – 140 de milioane de euro.
Publicat: 11 07. 2024, 10:17
Actualizat: 11 07. 2024, 12:44