Ce îl așteaptă pe Radu Drăgușin dacă se transferă la Napoli pentru 46.000.000 de euro! Ce au făcut fanii napoletani pentru Antonio Conte, noul antrenor al echipei din Sudul Italiei
Ce s-ar putea întâmpla cu Radu Drăgușin dacă ar semna cu Napoli contra sumei de 46 de milioane de euro! Ce gest au făcut suporterii napoletani pentru Antonio Conte, noul tehnician al grupării din sudul Italiei.
Antonio Conte a fost prezentat oficial la noua lui echipă în urmă cu câteva zile, însă suporterii lui Napoli sunt deja cuceriți de venirea lui la formația din Serie A.
Ce au făcut suporterii lui Napoli după ce tehnicianul Antonio Conte, cel care îl vrea să-l transfere pe Radu Drăgușin, a semnat cu gruparea italiană
După un ultim sezon sub așteptări al celor de la Napoli, venirea lui Antonio Conte a fost întâmpinată cu mare bucurie de suporteri, care i-au dedicat fostului mijlocaș de la Juventus o pictură murală.
Artistul stradal Luciano Ranieri a făcut un portret al lui Antonio Conte, noul tehnician al celor de la Napoli, lucrare care i-a încântat pe suporterii formației peninsulare.
Acesta a desenat un portret al lui Conte pe un perete din San Pietro a Patierno, italienii primind cu bucurie opera lui Luciano Ranieri.
Între timp, antrenorul lui Napoli se gândește deja la campania de transferuri, acesta vrând să-l coopteze în echipa lui pe Alessandro Buongiorno, legitimat la Torino, conform corrieredellosport.it.
Radu Drăgușin este dorit de Napoli. Ce spune Florin Manea despre o astfel de mutare: „Hai să clarificăm!”
Pe de altă parte, Antonio Conte l-ar vrea și pe Radu Drăgușin la echipa sa, fundașul român fiind văzut drept soluția ideală pentru defensiva lui Napoli.
„Atenția lui Napoli este îndreptată din nou către Radu Drăgușin, 22 de ani, român, angrenat la Campionatul European, fost la Genoa, Sampdoria și Juventus, acum la Tottenham, dar dornic să revină în Serie A. Napoli are șansa să-l ia, după ce l-a ratat în ianuarie”, au scris jurnaliștii italieni.
Cu toate acestea, Florin Manea a declarat că a fost luată o hotărâre în cazul internaționalului român, astfel că el nu va semna prea curând cu gruparea italiană, asta pentru că Radu Drăgușin ar vrea să continue alături de formația Tottenham din Premier League.
„N-am vorbit cu nimeni, n-avem nicio intenţie să plecăm. Hai să clarificăm! A apărut că jucătorul a dat ok, n-a dat niciun ok. El mai are 6 ani contract cu Tottenham. Vrea să rămână acolo, nu s-a discutat nimic.
Mai ales că acum focusul este pe naţionala României, pe Campionatul European. Dar nu are niciun gând să plece şi nu am discutat cu nimeni. Nu ne-a contactat nimeni şi nu vrea să plece de la Tottenham. A semnat în ianuarie pe 6 ani şi jumătate şi vrea să rămână la Tottenham”, a declarat Florin Manea, conform Fanatik.