Deși părea o glumă nesărată, s-a transformat într-un bulgăre tot mai mare: ar putea fi pus la cale un blat la România – Slovacia?! Ce mesaj a postat un spaniol cu 3.500.000 de urmăritori pe rețelele de socializare.
Reprezentativa României a suferit un eșec în fața Belgiei, scor 0-2, în a doua rundă a EURO 2024. Dat fiind rezultatul, elevii lui Edi Iordănescu au șanse de a se califica în optimile de finală dacă vor trece de Slovacia.
De altfel, în presa internațională s-a scris deja despre un posibil „blat” la Slovacia -României. Partida în cauză se va disputa miercuri, de la ora 19:00.
Înainte de runda decisivă, România, Belgia, Slovacia și Ucraina au acumulat câte trei puncte în Grupa E.
Momentan, naționala României este lider al grupei, grație victoriei cu ucrainenii, scor 3-0, ce îi aduce un avantaj din punct de vedere al golaverajului.
Alexis Maria Martin-Tamayo Blazquez, cunoscut drept MisterChip, a luat în calcul varianta unei remize „aranjate” în meciul României cu Slovacia, ceea ce ar însemna că ambele formații ar ajunge în fazele eliminatorii de la EURO, indiferent de rezultatul partidei Belgia – Ucraina.
„Cu un egal în ultima etapă, România și Slovacia merg împreună mai departe și elimină pierzătoarea duelului Belgia – Ucraina. Dacă ambele partide se încheie la egalitate, toate termină peste Ucraina. Pare un blat perfect”, a fost mesajul scris de MisterChip pe pagina sa de X.
BEL 🇧🇪2-0🇷🇴 ROU (FT) #EURO2024 Con un empate en la última jornada entre Rumanía y Eslovaquia pasan ambos y eliminan al perdedor del Bélgica-Ucrania. Si los dos partidos acaban en tablas pasan todos menos Ucrania. Se viene biscotto güeno. — MisterChip (Alexis) (@2010MisterChip) June 22, 2024
BEL 🇧🇪2-0🇷🇴 ROU (FT) #EURO2024
Con un empate en la última jornada entre Rumanía y Eslovaquia pasan ambos y eliminan al perdedor del Bélgica-Ucrania. Si los dos partidos acaban en tablas pasan todos menos Ucrania.
Se viene biscotto güeno.
— MisterChip (Alexis) (@2010MisterChip) June 22, 2024
La vederea postării publicate de MisterChip pe pagina sa de X, mai mulți urmăritori ai contului său au venit cu reacții la mesajul transmis de spaniol.
„Acest lucru nu este complet adevărat. În restul grupelor, cu excepția grupei F, pot exista locuri trei cu patru puncte și un record mai bun decât Slovacia. Cine spune că Scoția nu va învinge Ungaria cu șase puncte sau Albania nu va învinge Spania?”, a scris un internaut.
„Patru dintre cei care termină pe locul al treilea în grupa lor merg mai departe. Acesta este motivul pentru care MisterChip spune că cei trei din această grupă vor merge mai departe”, a scris un alt urmăritor al lui MisterChip.
„Victoria belgienilor a fost meritată, ar fi trebuit să câștige la o diferență mai mare, iar schimbarea de imagine față de primul meci a fost remarcabilă”, a adăugat un al treilea utilizator de X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER