Ce tricou cu conotaţie specială a ales să poarte Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, la meciul România – Slovacia de la EURO. EXCLUSIV
Principalul acţionar al Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, va asista din tribune la meciul România – Slovacia, programat miercuri, de la ora 19:00, la Frankfurt. Mihai Rotaru n-a ratat nici meciurile anterioare ale tricolorilor la EURO 2024, cu Ucraina şi Belgia.
Dacă la meciul cu Ucraina, Mihai Rotaru a purtat un tricou de la naţională al căpitanului Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, singurul reprezentant al Ştiinţei în lotul tricolorilor, la duelul cu Belgia, omul de afaceri care conduce clubul din Bănie a fost echipat cu echipamentul tricolor al lui Vladimir Screciu.
Universitatea Craiova are doi jucători la EURO 2024: Bancu şi Mekvabishvili
Screciu, 24 de ani, a ratat prezenţa la EURO 2024 din pricina unei accidentări care îi produce şi acum neplăceri, el fiind în această perioadă la o clinică din Madrid pentru noi investigaţii. În schimb, un alt jucător al Universităţii Craiova, Anzor Mekvabishvili, a fost titular în ambele meciuri pentru naţionala Georgiei la turneul final.
„Bancu e Bancu, e căpitanul nostru. Până la urmă, suntem singura echipă din SuperLiga cu doi jucători titulari la EURO, Bancu și Anzor (n.r. – Anzor Mekvabishvili). Și dacă era și Screciu, atunci aveam trei” a spus Rotaru la Digi Sport, după meciul România – Belgia, 0-2.
Mihai Rotaru va purta tricoul lui Alexandru Mitriţă la meciul România – Slovacia
La meciul de miercuri, România – Slovacia, Mihai Rotaru se va afişa cu tricoul lui Alexandru Mitriţă, unui alt mare absent de la EURO 2024, de această dată din cauze subiective, legate de alegerile făcute de selecţioner. Alexandru Mitriţă, nimeni altul decât finul lui Mihai Rotaru, s-a accidentat duminică seara, în meciul amical pe care Universitatea Craiova l-a susţinut în Austria, contra ciprioţilor de la Pafos, încheiat 1-2.
„Nu discutăm acum, discutăm despre echipa naţională, despre cei care sunt aici”, a spus Mihai Rotaru, când a fost întrebat dacă voia să îl vadă pe Mitriţă la Campionatul European.
„Acum, trebuie să fim realiști. Să nu uităm că la începutul campaniei pentru EURO 2024 ne făcusem planuri să luăm un punct cu Ucraina și să câștigăm cu Slovacia. Nu Belgia era obiectivul. Băieții au demonstrat și au arătat că și-au dorit și acum să marcheze, să obțină puncte. Urmează meciul cu Slovacia. Sper la un egal care să ne ducă mai departe”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport, după meciul cu Belgia.