Cele trei atuuri pe care le are România cu Belgia. Andrei Burcă a tras concluzia

După victoria cu Ucraina, scor 3-0, de la EURO 2024, România o va întâlni pe Belgia.

Înaintea meciului de la Koln, Andrei Burcă a dezvăluit care sunt cele trei atuuri ale naționalei lui Edi Iordănescu.

Cele trei calități ale naționalei României cu Belgia

România a zdrobit-o pe Ucraina, scor 3-0, la Munchen. „Tricolorii” au înscris prin Nicușor Stanciu, căpitanul echipei, Răzvan Marin și Denis Drăguș. În următorul meci din grupele EURO 2024, naționala lui Edi Iordănescu se va duela cu Belgia.

Înaintea partidei de la Koln, Andrei Burcă a dezvăluit cele trei calități ale României. Fundașul lui Iordănescu Jr. a mărturisit că jocul naționalei noastre se bazează pe inimă, determinare și agresivitate.

„(n.r. ne bazăm) Pe inimă, pe determinare, pe agresivitate. Mergem la fiecare meci să dăm totul pe teren şi asta trebuie să primeze, pentru că poți avea o zi în care să nu îți iasă toate, dar publicul apreciază când faci tot ce ține de tine.

Atunci când adversarul este mai valoros, trebuie să întinzi mâna, să accepți realitatea, pentru că doar aşa am reuşit să construim în aceste preliminarii şi să devenim mai buni pe parcurs”, a spus Burcă, pentru FRF.

Știm ce avem de făcut. Mai avem un meci. Îi felicit pe băieți, pe Mister. Ei (n.r. fanii români) au reușit să câștige bătălia cu suporterii ucraineni.

Tot ce am pregătit cu Mister am realizat. Această victorie ne obligă să ridicăm ștacheta. Cu siguranță o să pregătim bine cu Mister partida (n.r. cu Belgia). S-a văzut că a fost un nivel de Champions League”, spunea Andrei Burcă, la finalul meciului cu Ucraina, la PRO TV.

Lotul naționalei României pentru EURO 2024

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Programul „tricolorilor” la turneul final

  • 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina (3-0), Munchen
  • 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
Publicat: 19 06. 2024, 21:03
Actualizat: 19 06. 2024, 21:06