Cine este Ucraina, adversara României din grupa E de la EURO 2024 din Germania
Ucraina se anunță o adversară dificilă pentru naționala României, chiar dacă vecinii noștri au avut nevoie de două baraje pentru a-și atinge obiectivul: calificarea la Campionatul European din Germania.
Adversara de luni a României a încheiat în forță meciurile amicale din această perioadă, izbutind o victorie categorică în fața Moldovei, la Chișinău, cu scorul de 4-0.
Cine este naționala Ucrainei, prima adversară a României la EURO 2024
Cu jucători de top, care evoluează în ligile importante ale Europei, Ucraina are în mod normal prima șansă în fața României, în condițiile în care tricolorii n-au mai fost de opt ani la un turneu final.
Dacă jucătorii noștri sunt mai mult rezerve la cluburile din străinătate, elocventă fiind situația grea a lui Horațiu Moldovan, fotbaliștii din Ucraina sunt pe val. Dovadă că împotriva Moldovei a deschis scorul repede Yaremchuk, aflat la Valencia, iar până la pauză a înscris și Tsygankov, jucător cu 11 goluri în La Liga pentru Girona. Apoi, a punctat și Dovbyk, aflat și el în „curtea” revelației din Spania.
Totuși, echipa lui Edi Iordănescu a încheiat grupa preliminară pe primul loc, în fața Elveției, în timp ce Ucraina a trebuit să învingă Bosnia și apoi Islanda, cu același scor: 2-1. Important de menționat că adversarii noștri au revenit pe tabelă de fiecare dată, semn că din punct de vedere mental sunt la cel mai înalt nivel.
După întâlnirea cu România, Ucraina va da peste naționala Slovaciei, iar în ultima partidă din grupă ar putea întâlni o echipă relaxată a Belgiei, cu șase puncte acumulate în clasament.
Răzvan Raț i-a făcut tactica lui Edi Iordănescu înaintea meciului cu Ucraina: „Ar putea surprinde pe contraatac!”
Răzvan Raț știe cum poate România să spere la un rezultat bun la debutul la Euro 2024. Fostul fundaș crede că tricolorii trebuie să acționeze pe contraatac, așa cum a reușit și „Generația de Aur” să obțină marile rezultate, mai ales la Campionatul Mondial din 1994. Atunci când am bătut Argentina și Columbia și am fost aproape de o semifinală istorică în Statele Unite.
„Am avea jucători de viteză care ar putea surprinde pe contraatac. Nu cred că e neapărat o strategie rea. Atât timp cât avem şi posibilitatea de a ţine mingea şi a avea o posesie şi a ne crea ocazii, a construi lucruri, de ce nu?
Echipa Ucrainei, în afară de cluburile la care activează (n.r. jucătorii), au şi demonstrat, au avut şi sezoane bune. Vorbim de Dovbyk care a fost al doilea marcator din La Liga, Tsygankov, care a jucat foarte bine la Girona, şi Girona a avut un sezon foarte bun”, a mărturisit Răzvan Raț, care a impresionat în perioada petrecută în Ucraina, în tricoul formației Șahtior Donețk.
„Sincer, nu am o stare de bucurie. Nu prea sunt empatic cu atmosfera, cu situația. Probabil pentru că nu emitem pretenții la acest turneu final. Acest lucru cântărește mult. Pe mine nu m-a dat pe spate evoluția lor în calificări, chiar dacă am fost pe locul 1”, a spus Sorin Cârțu la ProSport Live, înaintea partidei cu Ucraina care se va disputa pe arena lui Bayern Munchen.
Lotul Ucrainei pentru EURO 2024
- Portari: Andriy Lunin, Georgiy Bushchan, Antoliy Trubin
- Fundași: Oleksandr Svatok, Oleksandr Tymchyk, Mykola Matviienko, Yukhym Konoplia, Valeri Bondar, Vitaliy Mykolenko, Illia Zabarnyi, Maksym Talovierov, Bohdan Mykhaylichenko
- Mijlocași: Oleksandr Zubkov, Georgiy Sudakov, Mykola Shaparenko, Volodymyr Brazhko, Oleksandr Zinchenko, Victor Tsyhankov, Mykhailo Mudryk, Ruslan Malinovskyi, Serhiy Sydorchuk, Taras Stepanenko, Andriy Yarmolenko
- Atacanți: Artem Dovbyk, Roman Yaremchuk, Vladyslav Vanat
- Selecționer: Serghei Rebrov