Cine transmite la TV România – Belgia de la EURO. Aici vezi meciul live

Meciul România – Belgia de la EURO va fi transmis de PRO TV, post care oferă cele mai tari partide de la turneul final din Germania.

Partida tricolorilor de la Koln va începe azi, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22:00 (ora României).

În cazul unui nou succes, tricolorii se pot gândi chiar la primul loc în grupă, caz în care se întorc la Munchen pentru optimile de finală.

Cine transmite la TV România – Belgia. Unde poți vedea partida de la EURO 2024 online

După victoria cu Ucraina, scor 3-0, al doilea meci al României de la EURO 2024 va aduce probabil audiențe uriașe pentru PRO TV, canal care transmite partida cu Belgia. Mai ales că meciul se va disputa sâmbătă seara, de la ora 22:00, spre deosebire de jocul împotriva Ucrainei, care a fost programat în prima zi a săptămânii, de la ora 16:00.

De menționat că meciul României de sâmbătă poate fi urmărit și pe Voyo, care transmite de altfel toate partidele de la EURO 2024.

Tot pe PRO TV va fi și ultimul meci al României din faza grupelor, atunci când vom întâlni o națională a Slovaciei care a dat lovitura cu Belgia, câștigând la limită, scor 1-0.

Cele mai importante faze ale partidei din al doilea meci de la EURO 2024 dintre România și Belgia vor fi Live Online pe ProSport.

PRO TV e lider de audiență: câți suporteri ai României s-au uitat la victoria extraordinară cu Ucraina

Meciul României de la Munchen a generat audiențe uriașe pentru PRO TV, care speră acum să depășească cifrele.

PRO TV, care transmite la TV România – Belgia de la EURO, a anunţat peste 2,8 milioane de telespectatori, media pe intervalul meciului care s-a încheiat cu victoria fabuloasă a naţionalei noastre în faţa Ucrainei.

Minutul de aur a fost atins aproape de finalul partidei, la ora 17.50, când peste 3,7 milioane de români erau alături de naţională.

„În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 14,8 puncte de rating şi 65,2% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea doar 1,9 puncte de audienţă şi 8.3% share”, a fost anunțul făcut de televiziunea care transmite meciurile de la EURO 2024.

Cum au arătat, detaliat, audiențele de la România – Ucraina 

Pagina de media a dezvăluit audiențele de la România – Ucraina, care au poziționat PRO TV în topul televiziunilor din țară.

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului România – Ucraina (16.00-18.00), la nivel NAŢIONAL:
1. Pro TV – 2.806.000 de telespectatori (16,1 rtg, 53 share)

2. Antena 1 – 398.000 (2,3 rtg, 7,6 share)

3. Kanal D – 387.000

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului România – Ucraina (16.00-18.00), în mediul URBAN:
1. Pro TV – 1.802.000 de telespectatori (18,2 rtg, 56,7 share)

2. Antena 1 – 233.000 (2,4 rtg, 7,3 share)

3. Kanal D – 183.000

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului România – Ucraina (16.00-18.00), pe segmentul COMERCIAL, naţional 21-54 ABCD:
1. Pro TV – 968.000 de telespectatori (14,9 rtg, 65,3 share)

2. Antena 1 – 122.000 (1,9 rtg, 8,2 share)

3. Kanal D – 109.000

Suntem peste tot acasă: fanii tricolorilor iau cu asalt Koln

Iubirea suporterilor români pentru națională este din nou cât se poate de mare. Rezultatul din meciul cu Ucraina, când în tribunele Allianz Arena au fost aproape 40.000 de conaționali, i-a făcut din nou pe mulți să viseze la vremurile de glorie din timpul Generației de Aur. Astfel, la partida României cu Belgia, care va fi transmisă la TV de PRO TV și online de Voyo, se așteaptă o nouă „invazie galbenă”. Corespondenții ProSport din Germania anunță că vor fi în jur de 30.500 de români pe stadionul din Koln.

Comentatorii PRO TV se află deja la Koln

Meciul România – Belgia va fi comentat de Ion Alexandru și Cristi Petre, cei doi care s-au aflat la microfon și la partida cu Ucraina. Dealtfel, ei vor asigura de la fața locului și comentariul pentru ultimul joc al tricolorilor din grupă, cel cu Slovacia.

Vorbim despre două voci cu mare experiență: Ion Alexandru are peste două decenii în domeniu, în vreme ce Cristi Petre comentează de peste 16 ani.

Echipa probabilă de start a României în meciul cu Belgia: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin, R. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă

3.700.000 de români s-au uitat în minutul de aur la PRO TV la meciul România – Ucraina de la EURO

Publicat: 22 06. 2024, 22:45
Actualizat: 22 06. 2024, 22:48