Cine transmite la TV Spania – Franța. Aici vezi meciul din semifinalele EURO 2024
Spania – Franța este prima semifinală de la EURO 2024, iar meciul va avea loc marți, 9 iulie, la Munchen, pe Allinaz Arena, de la ora 22:00.
Naționalele de fotbal ale Spaniei și Franței se luptă, diseară, pentru un loc în finala de la EURO 2024, iar meciul este transmis în direct, de la 22:00, de Pro TV.
Cine va transmite meciul România – Olanda la TV
Meciul va fi transmis LIVE BLOG pe ProSport, iar postul care transmite confruntarea este Pro TV. De asemenea, duelul de la Munchen va putea fi vizionat și în format live stream pe platforma VOYO.
Partida de pe Allinaz Arena va fi condusă de o brigadă de arbitri din Slovenia. La centru este Slavko Vinčić, care va fi ajutat la linii de Tomaž Klančnik și Andraž Kovačič. Al patrulea oficial este slovacul Ivan Kružliak.
Slovenii au condus și finala Champions League care a avut loc pe 1 iunie, la Londra, pe legendarul Wembley, câștigată de Real Madrid cu 2-0 în fața Borussiei Dortmund, golurile fiind marcate de Carvajal (74) și Vinícius (83).
Trei absenți de marcă în naționala Spaniei
Franța va juca semifinala după ce a trecut în sferturi de Portugalia cu 5-3 la loviturile de departajare, la finalul prelungirilor scorul fiind 0-0. La rândul ei, Spania a eliminat Germania cu 2-1, după prelungiri, dar meciul a fost marcat de un scandal imens, arbitrul de centru englez Anthony Taylor ignorând un henț comis de Cucurella.
Echipa iberică nu se va putea baza în partida cu Franța pe mai mulți jucători. Dan Carvajal, eliminat în minutul 120 în partida cu Germania, și Robin Le Normand, care în același meci a primit al doilea cartonaș pentru la EURO 2024, sunt suspendați.
De asemenea, Pedri a suferit o entorsă la genunchi în debutul partidei din sferturi și nu va mai juca la EURO 2024. În plus, Fabian Ruiz a părăsit terenul accidentat în minutul 102 al partidei cu Germania, dar publicația AS îl dă titular.
Kylian Mbappe este criticat dur de un fost internațional francez
De partea cealaltă, Franța stă pe un butoi cu pulbere. Fostul mare internațional Emmanuel Petit l-a criticat dur pe Kylian Mbappe, spunând despre acesta că nu merită să fie căpitan. După ce la finalul partidei cu Germania nu a văzut în atacant că a fost un adevărat căpitan, și-a continuat tirada înaintea partidei cu Spania.
„Până în prezent, nu este demn de a fi căpitan de echipă la naționala Franței, deoarece nu își asumă suficientă responsabilitate pe teren. Nu este într-o formă fizică bună, îl doare nasul și nu a fost la înălțime de la începutul acestui Campionat European.
În meciul cu Germania a fost înlocuit mult prea târziu (n.r. – în minutul 105). Trebuia să joace cel mult o oră. Acum, va juca doar pentru că adversarul se numește Spania. Dacă ar fi după mine, l-aș lăsa pe banca de rezerve”, a transmis Petit, potrivit L’Equipe.