S-a decis cine va fi numărul 10 al României la EURO 2024, după ce fotbaliștii lui Edi Iordănescu au ales ce vor purta pe spate.
Astfel, după o așteptare de 24 de ani, numărul 10 revine sub numele Hagi la Campionatul European. România va fi prezentă la turneul final din Germania, unde face parte dintr-o grupă cu Ucraina, Belgia și Slovacia.
După o așteptare de 24 de ani, suporterii României vor avea ocazia să vadă, din nou, numărul 10 sub numele HAGI pe tricoul echipei naționale, la turneul final din Germania care se va desfășura în perioada 14 iunie 2024 – 14 iulie 2024.
Acest lucru se întâmplă după ce Nicolae Stanciu, cel care evolua în mod obișnuit cu numărul 10 la echipa națională, a decis să joace la EURO 2024 cu numărul lui Olimpiu Moruțan pe spate, fotbalist care a contribuit decisiv la calificare dar care a suferit o accidentare gravă și va absenta de la EURO 2024.
„Ianis Hagi va purta numărul 10 la EURO 2024, preluând acest număr emblematic după ce Nicolae Stanciu a decis să evolueze cu numărul lui Olimpiu Moruțan. Accidentat, Moruțan va rata turneul final, dar va fi prezent în Germania pentru a-și susține colegii din tribune.
Astfel, numărul 10 revine sub numele HAGI la Campionatul European. Ultima oară când a fost prezent s-a întâmplat la EURO 2000, când România a fost învinsă în sferturile de finală de Italia, scor 2-0. Acela a fost și ultimul meci al lui Gheorghe Hagi la Echipa Națională. Acum, fiul său, Ianis Hagi, duce povestea mai departe, iar HAGI 10 revine la EURO, aducând o notă de nostalgie și mândrie fanilor echipei naționale”, a transmis Federația Română de Fotbal.
România va fi prezentă la turneul final din Germania, unde va debuta pe data de 17 iunie 2024, în compania Ucrainei. „Tricolorii” și-au setat și un obiectiv important, dorind să depășească faza grupelor. Trupa pregătită de Edi Iordănescu a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte Ucraina, Belgia și Slovacia.
Fotbaliștii echipei naționale au ales recent și numele pe care le vor purta pe tricouri la EURO 2024, acestea fiind dezvăluite recent de Federația Română de Fotbal.
1.Florin NIȚĂ ◊ 2. Andrei RAȚIU ◊ 3. Radu DRĂGUȘIN ◊ 4. Adrian RUS ◊ 5. Ionuț NEDELCEARU ◊ 6. Marius MARIN ◊ 7. Denis ALIBEC ◊ 8. Alexandru CICÂLDĂU ◊ 9. George PUȘCAȘ ◊ 10. Ianis HAGI ◊ 11. Nicușor BANCU ◊ 12. Horațiu MOLDOVAN ◊ 13. Valentin MIHĂILĂ ◊ 14. Darius OLARU ◊ 15. Andrei BURCĂ ◊ 16. Ștefan TÂRNOVANU ◊ 17. Florinel COMAN ◊ 18. Răzvan MARIN ◊ 19. Denis DRĂGUȘ ◊ 20. Dennis MAN ◊ 21. Nicolae STANCIU ◊ 22. Vasile MOGOȘ ◊ 23. Deian SORESCU ◊ 24. Bogdan RACOVIȚAN ◊ 25. Daniel BÎRLIGEA ◊ 26. Adrian ȘUT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER