Cornel Dinu, unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Edi Iordănescu, laude pentru selecționer. „A câștigat, incontestabil, experiență. A gândit bine jocul. Este unul dintre cele mai bune rezultate din istoria naționalei”. INTERVIU EXCLUSIV

La scurt timp după victoria contra Ucrainei, Cornel Dinu, fostul selecționer al naționalei și unul dintre cei mai importanți contestatari ai lui Edward Iordănescu, a vorbit despre succesul de clasor al tricolorilor.

„Mister” spune că rezultatul contra vecinilor este unul dintre cele mai bune din istoria echipei naționalei. România a învins Ucraina, 3-0, golurile fiind înscrise de Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53), Denis Drăguş (57).

Cornel Dinu, contestatarul numărul unu al lui Edi Iordănescu, își scoate pălăria în fața selecționerului. Analiza, „la cald”, a lui „Mister”

Ce a spus Edi Iordănescu după România – Ucraina, 3-0, primul meci al tricolorilor la EURO 2024.

ProSport: Bună seara domnule Dinu. Cum comentați această victorie extraordinară a României în debutul Campionatului European 2024? 

După mine, acest rezultat este unul dintre cele mai bune din istoria echipei naționale, mai ales că au jucat foarte realist, s-au așezat bine în teren, i-au presionat pe adversari. Ucrainenii au părut neinteresați, lenți, parcă urcați pe visul concediilor. Noi am fost echipă, ei niște individualități relative.

Cornel Dinu: Pe cine ați remarcat din echipa noastră?

Toată echipa, dar în mod deosebit a contat, enorm, golul lui Stanciu din prima repriză. Interesant este că la noi au marcat mijlocașii, Stanciu, Răzvan Marin și-l trec aici și pe Drăguș, care a coborât mult, a muncit și asta a fost mai mult, un jucător din blocul de mijloc care a presat în jumătatea lor.

Ați fost un contestatar fervent al selecționerului Edi Iordănescu. Acum, după acest succes despre care spuneți că este unul dintre cele mai importante rezultate din istoria echipei naționale, sunteți convins de capacitatea lui?

Edi a câștigat, incontestabil, experiență. Practic, a gândit foarte bine acest joc. A făcut o așezare zonală foarte bună, care a blocat construcția adversarului. Dacă stau să mă gândesc, dacă nu mă înșel, Ucraina a tras primul șut pe poartă în minutul 77, iar ocazii clare nu prea au avut. Pe lângă așezarea foarte realistă a zonelor, prin care a blocat construcția adversă, echipa a dovedit și foarte multă capacitate de presiune pe jocul lor. Nu le-au dat șanse să paseze, să își facă jocul, să pătrundă. Sunt atuuri, iar apoi, restul, dacă stăm se ne gândim, sunt execuții individuale.

Cornel Dinu crede că mai tricolorii mai au nevoie de un punct pentru a ieși din grupă

Cum trebuie să gestionăm rezultatul ăsta? Istoric ne-am îmbătat după victorii de acest gen…

Jocurile care urmează nu sunt deloc ușoare, iar ca prezență fizică, tactică și a valorii, Belgia ne este superioară, iar Slovacia este o formație luptătoare, care poate produce probleme. Clar, această victorie nu închide discuția despre calificare, mai sunt două jocuri în care trebuie să mai obținem cel puțin un punct.

Publicat: 17 06. 2024, 20:29