Cum au reacționat spectatorii de pe stadionul Steaua, după România – Liechtenstein 0-0! Ce nu s-a văzut și nu s-a auzit la TV
România a remizat, scor 0-0, pe stadionul Steaua din București, în fața celor din Liechtenstein. Fanii prezenți în tribune au reacționat la finalul ultimei partide pe care România a disputat-o înainte de turneul final din Germania.
Echipa pregătită de Edi Iordănescu nu a reușit să marcheze în cele două partide amicale programate înainte de EURO 2024, cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele încheiate cu scorul de 0-0.
Ce nu s-a văzut la TV la finalul partidei
România a reușit doar un rezultat de egalitate în ultima partidă de pregătire disputată înainte de EURO 2024, pe stadionul Steaua din București, cu Liechtenstein, scor 0-0.
„Tricolorii” nu au reușit să marcheze, deși au avut numeroase ocazii, iar reacțiile fanilor au apărut imediat după fluierul final al partidei. În timp ce unii suporteri au ales să îi fluiere pe jucătorii pregătiți de Edi Iordănescu, majoritatea spectatorilor a preferat să nu îi atace pe fotbaliștii echipei naționale.
România, obiectiv îndrăzneț la EURO 2024
Naționala României a disputat două partide de pregătire înainte de turneul final din Germania, care se va disputa în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele încheiate cu scorul de 0-0.
La EURO 2024, „tricolorii” fac parte dintr-o grupă cu Ucraina, Belgia și Slovacia. Chiar dacă au parte de o misiune extrem de dificilă, elevii lui Edi Iordănescu și-au propus să depășească faza grupelor la turneul final.