După ce l-a adus pe Cristi Manea, acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, a dat o nouă lovitură direct de la EURO și s-ar fi înțeles cu fotbalistul României.
Dan Șucu este foarte aproape să facă un transfer de titlu pentru Rapid, el înțelegându-se cu fundașul Adrian Rus, care este în lotul României pentru EURO.
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, dă lovitură după lovitură. L-a luat pe Cristi Manea din postură de jucător liber de contract, după ce acesta a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu CFR Cluj, iar acum este foarte aproape să ducă un fotbalist al naționalei României.
Sursele ProSport susțin că Rapid București ar avea un acord cu Adrian Rus, fundașul naționalei României. Fotbalistul se întoarce în această vară la Pisa, de care aparține până în 2026, și ar urma să fie cumpărat de Șucu de la italieni.
De interesul giuleștenilor pentru Rus a scris și Digi Sport. Din informațiile noastre, apărătorul central și-ar fi dat deja acordul, prin intermediari, astfel că formația alb-vișinie mai trebuie să primească acceptul italienilor pentru a finaliza transferul.
Adrian Rus și-a început cariera în 2014, când a jucat un sezon la Olimpia Satu Mare, iar în următorii patru ani a bifat numai echipe din campionatul Ungariei: Fehérgyarmat, Balmazújváros și Puskás Akadémia.
În sezonul 2018-2019 a fost împrumutat la Sepsi, pentru care a jucat 14 meciuri, după care a evoluat la Fehérvár până în 2022. Pisa l-a transferat pentru un milion de euro, dar fotbalistul a jucat în sezonul trecut la Pafos, din Grecia, formație pentru care a marcat de două ori în 24 de partide.
La EURO 2024, Rus a jucat într-un singur meci, cel de debut al naționalei României, cu Ucraina, câștigat cu 3-0. Fundașul a intrat în mintul 75, în locul lui Marius Marin.
Dacă mutarea se va materializa, ar fi al treilea transfer făcut de Rapid în această vară, după Luka Gojkovic și Cristi Manea. De asemenea, Jakub Hromada și Robert Bădescu și-au prelugnit contractele pe trei ani. În schimb, echipa alb-vișinie s-a despărțit de Alexandru Albu, Kévin Soni, Iulian Cristea și Dragoș Grigore, plus Adrian Iencsi (secundul lui Lobonț).
Dan Șucu a mutat agresiv și în ceea ce privește staff-ul tehnic. Nord-irlandezul Neil Lennon este noul antrenor principal, acesta urmând a fi ajutat de secundul Iain Brunskill, Andrew Liddell (preparator fizic), Dumitru Hotoboc (antrenor cu portarii) și Kyriakos Televantos (analist video).
În plus, Marian Mihail este director executiv, iar fostul internațional român Viorel Moldovan a fost numit președinte, după ce nu i s-a mai prelungit contractul lui Daniel Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER