Decizia care i-a șocat pe olandezi, dar i-a surprins și pe români, explicată de Ronald Koeman! Ce lovitură fatală a gândit pentru Edi Iordănescu în România – Olanda: „O să vedem dacă așa avem spații pe benzi”
România se duelează cu Olanda în optimile Campionatului European, iar partida are loc pe Allianz Arena din Munchen.
Ronald Koeman, selecționerul naționalei „Oranje”, i-a pregătit o lovitură fatală lui Edi Iordănescu.
Cu ce tactică vrea să răpună Ronald Koeman naționala României
Decizia lui Ronald Koeman de a-l titulariza pe Steven Bergwijn și de a-l lăsa pe bancă pe Donyell Malen i-a șocat pe olandezi, însă se pare că are legătură cu planul tactic pe care acesta vrea să-l abordeze la meciul cu România.
Pe hârtie, fotbalistul lui Ajax Amsterdam începe în flancul drept, dar în practică va juca în mare parte ca un al doilea număr 10 alături de Xavi Simons, iar asta ar trebui să-i creeze destule spații lui Denzel Dumfries în partea dreaptă.
Ronald Koeman, selecționerul Olandei, a ținut să explice strategia sa mai în detaliu.
„Vrem să umplem mijlocul terenului, cu Xavi, cu doi șesari și cu el. Și apoi o să vedem dacă așa avem spații pe benzi. Steven este acum mult mai în formă decât atunci când a intrat și a demonstrat-o în prima mea perioadă ca antrenor al naționalei.
Mă uit la posibilitățile pe care le are și cât de apt este. Poate că nu este pentru un meci întreg, dar cred că prin calitățile sale poate îndeplini foarte bine acel rol.
(n.r. despre niște posibile penalty-uri) Am în minte doisprezece băieți care sunt eligibili pentru asta. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla și cine va mai fi pe teren. Ai apoi o a șasea schimbare pe care o poți folosi în prelungiri”, a declarat Koeman, selecționerul Olandei, înaintea meciului cu România.
Când joci cu istoria în faţă, normal că te pregăteşti să pui tot ce e mai bun în joc. Nu va fi uşor. Realist, spun că Olanda este favorită, are în favoarea ei palmaresul, experianţa, jucători de piaţă cu o valoare deosebită, cota de piaţă de aproape un miliard.
Şi noi avem setul nostru de atuuri, am consolidat un grup solid şi avem o ţară care respiră în acelaşi timp echipa naţională”, spunea Edi Iordănescu.