Denis Drăguș a oferit declarația serii după România – Slovacia 1-1. „Tricolorii” s-au calificat de pe primul loc în optimile EURO 2024

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 4 poze

România a reușit să câștige Grupa E de la EURO 2024 și să se califice în optimile de finală. La finalul partidei cu Slovacia, încheiată cu scorul de 1-1, Dennis Drăguș a oferit declarația serii.

Fotbalistul care a fost titular în toate cele trei meciuri disputate de „tricolori” până acum la turneul final din Germania s-a arătat încrezător pentru ceea ce urmează pentru trupa pregătită de Edi Iordănescu.

Denis Drăguș a oferit declarația serii după meciul cu Slovacia

România a reușit să se califice în optimile de finală la EURO 2024, câștigând o grupă din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. „Tricolorii” au remizat în ultima etapă a grupei, scor 1-1 în fața Slovaciei și vor întâlni Olanda în următoarea fază a turneului final din Germania.

La finalul partidei, Denis Drăguș, atacant care a fost titular în toate cele trei partide disputate de elevii lui Edi Iordănescu în Grupa E, a oferit declarația serii. Acesta a ținut să sublinieze că românii „s-au obișnuit să termine pe locul 1”, făcând referire și la campania de calificare pentru EURO 2024.

Totodată, Denis Drăguș a vorbit și despre parcursul pe care România îl poate avea la turneul final din Germania, fiind extrem de încrezător.

„Ne-am cam obișnuit să terminăm pe locul 1, nu? Mai avem un meci, următorul meci, și sperăm și credem cu tărie că vor urma și alte meciuri. Vom fi echilibrați, dar ne vom bucura de această calificare. E important să respectăm ce am făcut până acum, orice adversar ar fi”, a declarat Denis Drăguș, la finalul partidei cu Slovacia.

Denis Drăguș a făcut o partidă extrem de reușită la meciul de debut al României la EURO 2024. Atacantul care evoluează în campionatul Turciei a marcat golul de 3-0 al „tricolorilor”, stabilind rezultatul final al partidei.

România, gol controversat în fața Slovaciei

Slovacia a reușit să marcheze în minutul 24 al partidei, cu o lovitură de cap pe care Florin Niță nu a mai putut să o blocheze. România a pus presiune pe apărarea echipei adverse, iar eforturile au dat roade. În minutul 36 al partidei, Ianis Hagi a încercat să pătrundă în careu, moment în care a fost faultat de Hancko. În urma analizei VAR, centralul partidei a decis să acorde lovitură de la 11 metri în favoarea „tricolorilor”. Răzvan Marin a reușit să marcheze și să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj dar și rezultatul final al partidei.

În urma acestui meci, România a reușit să câștige Grupa E de la EURO 2024 și să se califice în optimile de finală, unde o vor întâlni pe Olanda.

Publicat: 27 06. 2024, 00:52
Actualizat: 27 06. 2024, 12:32