Dennis Man (25 de ani), unul dintre cei mai buni tricolori la EURO 2024, dă lovitura dacă semnează prelungirea contractului cu Parma și se umple de bani. Internaționalul român ar putea încasa aproape două milioane de euro până în 2027, atât cât ar dura nouă înțelegere cu formația din Reggio Emilia.
Jurnaliștii italieni și reprezentantul firmei care-i impresariază pe Dennis Man și Valentin Mihăilă au transmis că internaționalii români sunt foarte aproape să semneze o nouă înțelegere cu Parma, formație alături de care au promovat în Serie A la finalul sezonului tocmai încheiat.
În acest sens, în ultima perioadă, reprezentanții clubului italian și cei ai fotbaliștilor au purtat mai multe runde de negocieri. Dure, așa cum transmit părțile și, în acest sens, este foarte posibil ca părțile să ajungă la o înțelegere. Una care l-ar umple de bani de Dennis Man, în cazul căruia există informații că ar încasa o sumă importantă.
Chiar zilele trecute, Roel Vaeyens, directorul sportiv al Parmei, a fost văzut la Köln (n.r. – orașul în care s-a disputat România – Belgia, de la Euro 2024) împreună cu Giovanni Becali, agentul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă.
ProSport a aflat că în cazul lui Dennis Man, pentru care există unele contacte pentru un transfer la cluburi importante din Europa, s-a scris de interesul Borussiei Dortmund sau al celor de la Lyon, tratativele s-au desfășurat foarte dur. Astfel, reprezentanții românului au solicitat, pentru o prelungire până în 2027- actuala înțelegere expiră în 2025-, practic pentru un contract pe două sezoane, două milioane de euro! Parma a urcat, la un moment dat, până la 1,7, iar în acest sens, înțelegerea poate interveni undeva între cerere și ofertă. Cât mai aproape de cerere!
Giovanni Becali a vorbit despre acest subiect chiar zilele trecute.
„Am avut niște discuții, cred că este a patra sau a cincea întâlnire și s-ar putea să ajungem la un compromis. Da, prelungirea contractelor celor doi jucători la Parma. Sper să fie un pas înainte în viitorul jucătorilor. Încă nu am închis, mai sunt mici reglări. Dacă pleacă în momentul ăsta depindem de Parma, mai au un an de contract. Parma a făcut niște oferte bune pentru jucători, poate nu foarte bune, având în vedere că vin din Serie B. Le-a promis un contract adevărat de Seria A, dar sunt tineri. Nu pot să vorbesc despre cifre, sunt lucruri confidențiale, dar sunt contracte bune. Ei au și niște bonusuri în cazul în care echipa se clasează în primele 10. Nu mai spun de prime pentru cupele europene, nu îndrăznesc încă pentru că este o echipă în refacere”, a spus Becali pentru Fanatik.
Dennis Man a mai primit o veste bună, iar dosarul cu Anamaria Prodan, fostul său impresar, care i-a cerut despăgubiri de 350.000 de euro după ce a rupt unilateral contractul de reprezentare și a semnat cu firma fraților Becali, a fost retrimis spre judecare la Curtea de Apel București. Anamaria Prodan a câștigat la primele două instanțe, iar speța a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Informația a fost oferită în premieră de Gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER