Un fost internațional român a vorbit despre momentul în care Dennis Man va putea să se transfere la Juventus Torino, iar așteptarea poate lua sfârșit chiar după EURO 2024.
La finalul partidei cu Columbia, pierdută de România, scor 3-2, cel mai lăudat jucător al tricolorilor a fost același ca și în precedenta partidă amicală disputată la București împotriva Irlandei de Nord, scor 1-1. Ciprian Marica a făcut anunțul despre momentul în care Dennis Man s-ar putea transfera la una din cele mai importante echipe din Serie A.
Fostul internațional a vorbit despre șansele lui Dennis Man să ajungă la Juventus Torino imediat după EURO 2024. Acesta afirmă că jucătorul Parmei a crescut foarte mult și este monitorizat de nume mari din fotbalul italian și nu numai. În funcție de evoluția de la EURO 2024, Dennis Man poate prinde transferul carierei la Juventus.
„Man e jucatorul pe care l-am remarcat şi în ultimul nostru amical. Un jucător care pare că a crescut, nu întâmplător se vorbeşte despre el că ar pleca spre alte echipe mai bune. Sunt curios cum va juca la echipa naţională şi cât de important va fi pentru echipa noastră naţională. Sunt convins că va face o alegere înţeleaptă. Sunt convins că vor fi câteva transferuri după acest EURO”, a spus Ciprian Marica la Antena Sport.
Ionel Dănciulescu a spus că Dennis Man are o atitudine de lider și a devenit unul din cei mai importanți jucători ai naționalei care poate face oricând diferența pe teren.
„Trebuie să vorbim la superlativ despre evoluţia lui Man şi de transformarea lui. Am văzut un jucător cu personalitate, accelerează, driblează, un jucător complet din toate puncte de vedere. La portar nu cred că avem probleme, chiar dacă Moldovan nu apără. Nici la fundaşii centrali nu avem probleme, poate pe benzi. Încă nu ştim dacă nu îl ia pe Mitriţă, mai este timp până atunci. Este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul nostru”, a spus Ionel Dănciulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER