Doar la marii fotbaliști din lume mai vezi așa ceva! Nicolae Stanciu, gest de mare căpitan care a trecut neobservat la adresa suporterilor României! E singurul care a făcut asta la revenirea de la EURO
Nicolae Stanciu s-a comportat ca un veritabil căpitan la revenirea naționalei României de la EURO și i-a impresionat pe cei mai mici dintre fani.
Vizibil obosit după programul aglomerat din ultima perioadă, căpitanul tricolorilor n-a refuzat nicio poză sau autograf. Stanciu a fost singurul care a rămas printre fani până la finalul acțiunii de la Mogoșoaia, care a avut loc la o oră târzie din noapte.
Nicolae Stanciu, gest de mare căpitan la revenirea naționalei României de la EURO 2024
N-am câștigat EURO 2024, n-am ajuns nici măcar în sferturi, dar naționala României a câștigat un bazin imens de fani, care promit să vină în număr mare la următoarele meciuri, cele din Liga Națiunilor.
Peste 500 de fani au așteptat prima reprezentativă la Mogoșoaia, iar atmosfera a fost una extraordinară după ce tricolorii au reușit calificarea în optimile de finală la EURO 2024.
O parte dintre jucătorii care s-au aflat în lotul lui Edi Iordănescu au interacționat cu fanii, iar apoi s-au retras departe de ochii curioșilor. În timp ce Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță acordau declarații jurnaliștilor, Nicolae Stanciu a fost pur și simplu asaltat de suporteri. Aceștia s-au înghesuit pentru o fotografie cu internaționalul român, care a acordat și autografe. Minute în șir, Stanciu a zâmbit și a discutat cu suporterii, comportându-se precum jucătorii din vestul Europei care evoluează pentru cluburi de top.
Nicolae Stanciu a părăsit gazonul de la Mogoșoaia abia după ce acțiunea a luat sfârșit, iar reprezentanții presei au părăsit și ei baza Federației Române de Fotbal.
Nicolae Stanciu, mesaj superb pentru fanii României: „Voi ați fost primul jucător al echipei naționale!”
Nicolae Stanciu este deja un idol pentru fanii României, fotbalistul fiind încântat de primirea specială de care au avut parte jucătorii la revenirea în țară.
Fostul jucător de la FCSB a ieșit în evidență la turneul final prin golul de excepție pe care l-a marcat în victoria superbă cu Ucraina, scor 3-0.
”Vă mulţumim din suflet pentru susţinerea voastră, am simţit-o, ştim că aţi fost alături de noi. Iar să vă vedem aici aici la ora asta în noapte este totul pentru noi. Observ mulţi copii şi ne bucurăm pentru că vrem să fim modele de urmat pentru copiii României.
Ne bucurăm că sunt aici, că ne iubesc şi cresc cu această generaţie şi cu rezultatele pe care le-am obţinut după o lungă perioadă de timp. Şi cum am spus-o, voi aţi fost primul jucător al echipei naţionale, nu al 12-lea. Şi pentru asta vă mulţumim”, a fost mesajul lui Stanciu pentru suporteri.