Doi adversari ai României la EURO 2024, la un pas de transferul bombă la Manchester United! Niciunul nu a jucat împotriva tricolorilor, dar „diavolii” plătesc peste 100.000.000 de euro pentru ei
Doi adversari ai României la EURO 2024, care nu au jucat împotriva „tricolorilor”, sunt la un pas de transferul bombă la Manchester United.
Olandezii Joshua Zirkzee și Matthijs de Ligt, au șanse mari să joace în sezonul viitor la Manchester United, care e dispusă să ofere pe ei peste 100.000.000 de euro.
Manchester United vrea să ofere peste 100.000.000 de euro pentru doi adversari ai României la EURO 2024
Echipa engleză Manchester United se întărește pentru sezonul viitor, cu gândul de a lupta la titlu și a avea un drum cât mai lung în Europa League, unde participă în grupe în calitate de câștigătoare a Cupei Angliei.
În acest sens, este foarte aproape să realizeze transferurile a doi olandezi, Joshua Zirkzee și Matthijs de Ligt, care se vor acomoda foarte ușor, în contextul în care managerul Erik ten Hag este compatriot de-al lor. Ambii sunt în lotul pentru EURO 2024, dar nu au jucat niciun minut în meciul împotriva României din optimile de finală.
Zirkzee a fost dorit de Manchester United și în ianuarie
Joshua Zirkzee este legitimat la gruparea italiană Bologna, de care aparține până în 2026. El a fost în atenția lui Manchester United și în ianuarie, când gruparea engleză căuta un atacant de top. Jucătorul și-a dat acodul să joace în Premier League, iar pentru a-l aduce, „diavolii” trebuie să achite clauza de 40 de milioane de euro, scrie The Sun.
Zirkzee a devenit ținta principală a lui Manchester United, deoarece clubul englez vrea să își asigure serviciile unui jucător care să fie concurență serioasă pentru Rasmus Hojlund și să-l înlocuiască pe Anthony Martial, căruia nu îi mai este gândul pe Old Trafford.
În sezonul precedent, Zirkzee a înscris 11 goluri și a oferit colegilor patru pase decisive în cele 34 de partide pe care le-a jucat pentru Bologna în Serie A.
De Ligt a fost antrenat de Erik ten Hag la Ajax
Zirkzee a fost convocat târziu la națională pentru EURO 2024 și a apucat să joace trei minute în sferturl de finală cu Turcia, câștigat de Olanda cu 2-1, după ce adversarii au condus până în minutul 70.
La rândul lui, De Ligt a anunțat, clar, că vrea să se mute la Old Trafford. În acest sens, fundașul central olandez a spus că nu este interesat de ofertele primite de Bayern Munchen de la Liverpool și Paris Saint-Germain.
Publicația engleză scrie că el va semna un contract pe cinci ani cu Manchester United, care va plăti bavarezilor 60 de milioane de euro. Cu acești bani, Bayern vrea să-l aducă de la Bayer Leverkusen pe Jonathan Tah. De Ligt a fost antrenat de ten Hag la Ajax.